Să te întorci la pașii mici!

“În vremuri întunecate, să te întorci la pașii mici.” Așa spunea bunicul. Pașii mici l-au dus la capătul războiului și tot ei l-au ridicat din fundul gropii atunci când continua să cadă.

Mi-a spus că ritualurile sunt pașii mici când nu știi cum să calci, când drumul îți e necunoscut.

“În fiecare dimineață să îi faci pe rând, aproape mereu în aceeași ordine. Nu sunt tabieturi de om bătrân, copile. Sunt semne care te poartă înainte când nu știi drumul sau te-ai rătăcit.

Privește răsăritul! Trezește-te înaintea lui cu ceva vreme. Fă-o din timp, în tihnă. Nu te grăbi! Așază-te în fața ferestrei și așteaptă-l. Ascultă liniștea dinainte și apoi păsările care îl salută. Cerul începe întotdeauna să se lumineze în culori, un alai de nuanțe timide la început, ce învăluie și cei mai încăpățânați nori și care în câteva minute pun în mișcare lumea. Nu vezi asta când soarele e deja sus, nu ai decât câteva clipe pentru că orice ai face, timpului nu îi pasă de tine. Tu ești cel care îi dă valoare. Așa că așteaptă primele raze de lumină ca pe niște promisiuni făcute de parinți copiilor cu ochii mari. Tu însă, așteaptă-l cu ochii închiși și cu mintea goală – lasă loc zilei care începe să se așeze, ca să îți fie cât poate fi ea de frumoasă.

Salută pisica. Ea îți știe rutina în fiecare dimineață și o să te însoțească fidelă, sărind bucuroasă în calea ta, la vânătoare de pași. Nu o ignora, pentru că iubirea necondiționată este lucru rar și fiecare gest de al tău va veni la schimb cu ghidușii aducătoare de zâmbet. Cafeaua de dimineață, cântecul păsărilor și joaca dintre ramuri, chipurile zâmbitoare ale celor pe care îi întâlnești constant, umbrele care se joacă pe perete atunci când soarele zâmbește larg frasinilor din grădină, serile cu povești ieșite din aburii cănilor de ceai, toate îți vor deveni mai mult decât obiceiuri. Ele sunt ancore care îți asigură stabilitate în curgerea zilei, în relația ta cu viața și cu toată lumea din jur.

Aprinde lumânări seara, sună-i pe cei dragi și adu-ți oamenii mai aproape. Apoi ia-ți cartea care te așteaptă pe fotoliu. Toate astea vor fi un scut împotriva fricilor. Le dizolvă una câte una și te lasă să stai drept. Recunoaște-ți obiceiurile și fă din ele ritualuri.

Copacii din padurile pe care le străbați la sfârșit de săptămână devin amulete și dacă îi atingi, îți dau curajul de care ai nevoie în restul zilelor din săptămână. Traiește în culori. Inspiră-le adânc ca pe flori și bucură-te, pentru că viața nu e doar nuanța ta preferată, căldura, soarele, luna sau stelele când e senin. Viața ta e făcută din toate umbrele, toată lumina și tot întunericul pe care ți le aduce în cale. Toate trăiesc, mor și renasc cu aceeași încăpățânare cu care trece timpul. Anotimpurile îți vor explica asta mai bine decât oricine.”

Mai colorat ca niciodată, dealul din spatele casei își pregătește actul final cu un val pastelat de frunze ce așteaptă vântul. Copacii sunt focuri aprinse pe care iarna le va stinge. Va lua suflul copacilor și îi va ține în amorțeală până în primavară. Totul va fi încremenit iar singura consolare va fi cerul mai albastru de deasupra. Lumea va fi în nemișcare și se va crea spațiu. Pentru că atunci când dai deoparte fricile, grijile și toate gândurile, faci de fapt loc pentru promisiuni de răsărituri colorate, de flori și copaci renăscuți. Faci loc pentru toți pașii mici care te vor ridica și pe tine atunci când, ajuns la fundul gropii, vei continua să cazi.

Întoarce-te la pașii mici!

One thought on “Să te întorci la pașii mici!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s