O prispă

M-a întrebat cineva zilele trecute dacă am nevoie de ceva? Și i-am răspuns fără să ezit că mi-ar trebui o prispă nouă.

Una de pe care să se vadă zările și toate focurile pe le care aprinde toamna pe deal în fiecare an.

O prispă pe care să se adune toți ai mei atunci când dorul face distanțele mici și inimile mari.

Unde ploaia să bată ritmic la ușile nemișcării din mintea mea.

O prispă cu stele ce umplu nopțile în care cei plecați își fac simțită absența.

Una în care cărțile să spună povești legate în balansoar cu arome de ceai de mușețel și gust de turtă dulce.

O prispă pe care vântul să adune frunze în valuri ce dau fiori de sfârșituri prea mult întârziate și de începuturi noi.

O prispă cu miros de iarbă cosită și flori larg deschise.

O prispă în care mâinile celui de lângă tine să le întâlnească pe ale tale în îmbrățisări care alungă griji și fac promisiuni.

O prispă fără gânduri, fără frici și fără zgomot.

Ce mi-ar trebui? Doar o prispă nouă….

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s