Mi-a spus cineva că puterea noastră nu vine din lucrurile pe care le putem depășim ci din cele pe care credeam că nu le vom putea depăși. Eu nu am crezut că voi învăța să înot în viața asta, în condițiile în care teama mea de apă era dincolo de orice control. Nu mai contează că a durat parcă o veșnicie, că am înghițit litri întregi de apă sau că încă mai învăț. Lecția cea mai faină pe care am învățat-o în bazin este să fii gentle. Cum zice instructorul meu, “apa este un organism viu. Trebuie să fii blând cu ea, să nu te grăbești și să îți dai voie să o simți. Am văzut că apa are răbdare, nu se opune și e statornică. Tot ce simți e doar o mângâiere din partea ei, de parcă ar fi într-adevăr vie. Are grijă de tine dacă îi dai voie. Ce aș adăuga este că mă simt cu adevarat viu în apă, deși încă mă sperie uneori. De fapt despre asta e vorba și în viața, nu?
Cel mai frecvent discurs pe care îl o aud în ultima vreme este – “Tu când îți vei da voie să trăiești? Tu pentru tine, așa cum vrei, așa cum ești? Când îți vei pune mintea pe silent? Când te vei abandona fără a încerca să te opui? Să fii ca apa – fluid, neîngrădit și liber?” De asta m-oi fi apucat de înot? 🙂
În zilele în care lucrurile nu-ți ies așa cum ți-ai dori, îți dai seama că diferența dintre ceea ce ai și ceea ce îți dorești întotdeauna te transformă – iar tu alegi în ce. Probabil că nici nu e vorba despre ceea ce vrei, ci despre ceea ce devii în drumul într-acolo. Fără direcție, o luptă e doar suferință și dacă ceva important nu îți iese, te ridici mai mult decât dacă ai avea succes în ceva lipsit de valoare. Eu am devenit mai gentle și am învățat cât de importante sunt gurile de aer atunci când simți că nu mai poți.
Am mai aflat că oamenii se împart în două categorii – cei care judecă pentru că nu înțeleg și cei care nu judecă pentru că înțeleg. Unii luptă împotriva a ceea ce urăsc, alții luptă pentru ceea ce iubesc. Toată lumea vrea ceva de la viață. Luăm tot ce se poate, dar cred că mai cu sens ar fi să dăm tot ce putem. A fi viu este despre a-ți afla potențialul. Fără așteptări. Fără condiții. Fără regrete. Uneori cu compromisuri.
Indiferent cum ar fi, un lucru e cert – de-a lungul timpului, cu gândul la zbor, fără să vrem ne țesem parașute. Toți, chiar și cei care nu sunt dispuși să riște. Când în sfârșit ne aruncăm în gol, unii descoperă că în tot procesul ăsta au devenit produsul a ceea ce îi înconjoară. Visurile lor nu sunt făcute de ei. Lumea le încuie mintea cu gânduri ce nu le aparțin. Riscul costă prea mult, confortul este gratis. Toate au un preț – ceea ce te costă liniștea este mereu prea scump. Unii rămân spectatori, alții aleg să riște.
E un risc să fii tu însuți, dar ăsta e mereu răspunsul, oricare ar fi întrebarea. Oamenii, deși vor să se cunoască, nu sunt dispuși să accepte ceea ce descopră despre ei înșiși. Albert Camus spunea că omul e singura creatură care refuză să fie el însuși.
Nimic nu e întâmplător iar coincidențele sunt răscruci în care universul nu face decât să se alinieze vibrației tale, dacă ești congruent în intenție și faptă. Întotdeauna expus, întotdeauna viu.
Eu doar trebuie să îmi amintesc să trăiesc astăzi, acum, aici, liber ca aerul și gentle ca apa.
My Happy Jar 