Mă tot întreabă lumea ce vârstă am, mai ales de ziua mea. Și am văzut că dacă răspund nu mă cred. Oamenilor le vine greu să înțeleagă că un numar de ani nu îți dictează ce simți, ce faci, ce poți, câte riduri ai și mai ales ce faci cu ele... Vârsta se măsoară prin … Continue reading Tu câți ani ai?
Acum câteva zile a fost ziua mea. E ceva vreme de când nu mai țin să o sărbatoresc în mod tradițional cu tort și invitați. Însă, nu știu cum se face că zilele mele de naștere sunt din ce în ce mai frumoase și mai intense ca emoție. Dupa cea de anul trecut, pe care … Continue reading De ziua mea … stay humble!
De câțiva ani în iunie plouă zile la rând. Se rup nori și se umflă ape. Cerurile cad zgomotos în valuri ritmate. De cele mai multe ori încep și se termină la fel de brusc, furioase, mereu în forță. Culcă iarba, spală dealurile și cu ele și majoritatea gândurilor mele. Când plouă mi se aliniază … Continue reading Când plouă…
Sunt zile în care mă simt ca un licurici închis într-un borcan. În cușcă se moare încet, liber m-aș stinge înghițit de noapte. Întunericul străpunge cerul atunci când liniștea se îneacă în valuri de incertitudine. Alerg pe cărări de îndoială ce îmi taie răsuflarea și-mi înmoaie genunchii, în ritmuri cărora nu le țin pasul. Încotro? … Continue reading Licurici
Dacă ar fi să sumarizez cele 8 zile de Via Transilvanica într-un singur cuvânt, surrender aș alege. Să te abandonezi drumului, gândurilor sau absenței lor, soarelui și ploii. Să uiți despre a face, a ști, a experimenta și să rămână doar "să fii". Pentru 8 zile drumul să-ți ia toate rolurile pe care le știai … Continue reading Via Transilvanica-Surrender to the road!
Citisem undeva la un moment dat că bucuria nu ține mai mult de 20 de secunde și indiferent de câte ori ne întoarcem la ea, amintirea nu poate să o recreeze identic- intensitatea emoției inițiale s-a dus și nu revine. Dacă însă retrăiești tristeți, ele se amplifică și cresc la fel ca greutatea aceea care … Continue reading Bucuria ține 20 de secunde
Când m-am mutat pe strada pe care locuiesc, în urmă cu vreo 10 ani, era multă liniște. În spatele gardurilor decolorate trăiau bătrâni însingurați, iar pe stradă vedeai mai mult pisici decât oameni. Apoi bătrânii au început să moară. Pe garduri au început să apară oferte de vânzare. Copii plecați sau nepoți prea ocupați, pe … Continue reading Viața în cercuri
Nu am știut niciodată să spun rugăciuni pe de rost. Dintre cele care se spun la biserică sunt foarte puține acelea pe care le știu. Îmi amintesc însă cum ne rugam în genunchi lângă pat când eram copii, repetând cuminți după bunici, cuvinte scrise în cărți cu coperte de piele roasă și file îngălbenite. În … Continue reading Rugăciuni
Există o anumită liniște în a fi singur - un fel de libertate, de nemișcare în care te poți scufunda până la indigo. Acolo unde stai pe marginea sufletului tău și privești la adâncimi care de ceva vreme nu mai bolborosesc ci curg liniștite. Aceeași pace, pe de altă parte, o găsești și în a … Continue reading Separați dar conectați sau invers…
