Le tot repet alor mei să caute mereu să trăiască la mijoc, între emoții, între dorințe, între toate întâmplările care au tendința de a ne trage la extreme.
Le spun de viața la mijloc pentru că acolo este liniștea, în obiceiuri, în rutină, în tot ce ne este familiar. Căutam mereu ieșirea din repetiție dar de fapt nodul din stomac dispare atunci când toate sunt la locul lor așa cum ne așteptăm să fie și nu în extraordinar.
Conduc aceeași mașină de foarte mulți ani. Am același job, pe care de altfel îl iubesc, de peste alți 20.
Mă trezesc mereu la aceeași oră, înainte de răsărit și tabieturile de dimineață , cafeaua băută în tihnă, cu același strop de lapte sau telefonul de “neața”, îmi pun ziua în făgașul potrivit.
În weekend iau mereu drumul dealurilor iar asta îmi dă siguranță. După-amiezile mi se repetă constant, deși de la o săptămână la alta schimb câte ceva pentru a dezmorți chipurile celor cu care lucrez. Până și asta mi-a intrat în rutină.
Uneori nu gătesc zilnic și seara e ok dacă trece fără cină, doar cu un ceai băut din cana cu pisici.
Am încetat să caut să am dreptate și am descoperit că adevărul e întotdeauna pe un drum pe care te duci până la jumătate.
E bine când zilele sunt extraordinare doar pentru că au confortul familiarului. În viața la mijloc e liniște și asta îți dă voie să îi dai și sens.
My Happy Jar 
Great image
LikeLike