You’ve got this!

Asta e cu gândul la pierdere…

Oamenii nu vorbesc despre moarte prea mult și oricum, nu despre moartea lor. Ținem doliu un an, dar procesul ăsta de integrare a pierderii nu are dată limită. Am citit undeva că durează cel puțin doi ani … la unii chiar mai mult. Moartea e subiect tabu, nu e niciodată a noastră cea despre care vorbim … Și ar trebui să o facem pentru că:

Viața e despre vindecare, despre găsiri și regăsiri, despre adevăruri care uneori dor.

E despre a iubi necondiționat și a fi mereu mai bun, pentru tine, pentru ceilalți…

E despre cei care ne rămân alături și tac atunci când lacrimile din noi nu pot să iasă…

E despre cei care care ajută pentru că pot, fără să aștepte ceva la schimb.

E despre cei care reușesc să întindă brațe către ceilalți pentru a încălzi inimi. E despre cei care acceptă brațele întinse…

E despre cei care înțeleg finalurile și văd că nu e despre ei, despre speranțele sau dorințele lor…

E despre încredere și e despre iubire… E despre dor…

Uneori durerea ne amorțește cu totul. Suferinta nu e doar cea de acum, e însoțită și de altele, de mai demult. Pentru că niciuna nu trece. Ele nu dispar ci doar rămân acolo undeva și așteaptă să iasă din nou la suprafață. Ne fură sărbatorile, dau altă semnificație unor zile sau unor întregi luni… Nu mai aniversăm ziua de naștere ci pe cea a morții. Nu mai vorbim la prezent și nu mai răspunde nimeni de partea cealaltă a telefonului. Suferința revine ritmic și fără preaviz. Doare de fiecare dată – o recunoști. Observi că la un moment dat devine blândă. I-ai dat timp, i-ai dat spațiu, ai ars-o până la capăt. I-ai luat pe cei plecați și i-ai pus acolo unde pot rămâne cu tine altfel. Ai făcut asta în timp, în tăcere sau în furtună mergând spiralat când în sus când în jos. În momentul acela nu te mai simți vinovat că sunt lucruri care te mișcă., care te fac să zâmbești. Îți revin simțurile, treptat reîncepi să trăiești.

Am scris asta cu gândul la tine și la cât de curajos ești. Mai puternic decât crezi…. nu ești singur. Durerea nu-i o insulă într-un ocean pustiu. “You’ve got this!” Nu știu să spun asta în română ca să sune așa cum îmi doresc …

“You’ve got this!”

PS. Moartea e o umbră care ne urmărește permanent, un final anunțat pe care îl negăm, îl ocolim și de care ne temem. Oricât de importanți am fi pentru unii, nu suntem indispensabili. Viața lor va merge înainte și se vor descurca fără noi. Oricât de brutală am crede că e moartea, acceptarea ei ne face să prețuim viața mai mult. Pentru că asta va fi ceea ce vom pierde cu toții la un moment dat. Și ar fi bine să ne găsească plini de viață și fără regrete atunci când va veni.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s