Pentru zilele în care vrei să renunți

Sunt zile în care o să îți simți bocancii grei. Din când în când, dacă nu ai grijă, se vor aduna în ei ploi care atârnă și îndoieli care sufocă. E greu să iei decizii atunci când nu știi încotro.

Toamna va căpăta tonuri sumbre în care zilele ți se vor oglindi pe rând. Focurile de pe deal vor fi cenușă și lumina va pierde în fața întunericului. Toamna va fi prea târzie, înghețul va aștepta după un colț.

În zile din acelea, ai să mergi înainte din inerție, luându-ți pașii de-a gata. Ceața va coborî nemiloasă – va lăsa pajiștile fără cărări și va șterge cerul de deasupra. Pădurea va fi atât de deasă, încât lumina nu va îndrăzni nici măcar să ceară voie. Mușchii, pietrele și rădăcinile se vor înșira în fața ta în aceleași culori – un amestec de umbre, în tonuri ce înghit lumea. Dacă le urmezi, te duc către marginea prăpastiei. De acolo nu are cine să te ghideze mai departe, singurul drum va fi înapoi. În zilele acelea vei fi pe cont propriu.

Atunci să aprinzi o lumânare și să o ții în mână. Lumina ei îți va deschide uși către speranțe aflate dincolo de distanțe sau timp. În liniștea de culoarea nopții, vocile vor fi amplificate, dar nu le vei auzi. Gânduri de renunțare îți vor alerga prin minte și va trebui să le pui hățuri.

Departe, înșirate pe coaste de dealuri întunecate, panglici de zade îți vor aduce soarele fugit din cer. Privește-i și învață de la ei! Copacii sunt drepți indiferent de terenul pe care cresc. Respiră! Va începe să miroase a tămâie. Rădăcinile lor te vor purta către mâine și lumina lumânării se va reflecta albastru.

Acolo e drumul către zori și intrarea în viață. Acelea sunt semnele care te poartă în ceață. Departe în vale, o să vezi cum viețile făcute din cărămizi respiră în dâre albicioase de fum ce se întind leneșe între dealuri desenând hărți către veșnicie. Acolo oamenii fac poduri între ei folosind cuvinte rotunde și domoale. Soarele de toamnă târzie e rece, dar lumina i se prelinge caldă și îi aduce împreună. Vântul bate ritmic în șoapte și o să vezi cum va convinge frunzele să îl urmeze.

În zilele acelea,copile, prinde bucăți de cer amestecate cu ceață, colorează-le ca gențienele și continuă. Curajul nu e îndrăzneală ci anduranță. Mergi înainte și-n minte scrie versuri privind la vârfurile de gheață ale munților. Bocancii îți vor fi grei în continuare, dar ploaia se va face zăpadă și-ți va cânta a iarnă, a nemișcare și a albastru.

Advertisement