Portret de femeie

O vezi? E acolo sus, departe de ceilalți. A reușit singură să parcurgă distanța, nu au cum să o dea jos sau să o întoarcă din drum. A răzbit alegând să trăiască așa cum e, nu cum se așteaptă lumea să o facă.

În jurul ei întunericul fredonează cântece despre curaj iar ea știe versurile. Luna și stelele sunt deasupra ei întotdeauna. Cea mai adâncă noapte nu e despre singurătate. Soarele o așteaptă și când cerul e înnorat. Cea mai sumbră zi nu e despre tristețe. Se duce către zări, nu așteaptă ca ele să vină mai aproape. A învăța să zboare nu e despre competiție ci despre potențial.

Si-a schimbat lumea atunci când nu a renunțat la ea însăși. Din când în când și-a dat voie să fie tristă, supărată sau furioasă. Apoi și-a dat timp să accepte și a așteptat ca timpul să o învețe să ierte. Si-a făcut inima un mozaic din lacrimi, iar apoi a recunoscut lumina celorlalți reflectându-se în fiecare picătură, în fiecare bucățică pusă la loc. Nu și-a făcut din suferință o identitate, a ieșit în afara rănilor. A facut din “nu pot pentru că sufăr și sunt neajutorat“, o altă mantră: ” “pot și îmi sunt îndeajuns. Just watch me!“

Știe că viața este prea scurtă pentru lucruri neîncheiate sau nefăcute, pentru emoții nerostite sau neîmpărtășite, pentru gânduri nerostite sau nestăpânite. I-a cerut minții să fie blândă cu ea și își găsește pacea, puterea și încrederea privind la tot ce a reușit, la tot ceea ce a depășit. A învățat să își aleagă bătăliile și să renunțe chiar și cu prețul unor părți din sufletul ei. A iubi pentru ea înseamnă și a elibera. Ferestre se deschid când ușile se-nchid. Pe acolo, timpul îi va desena cicatrici pe piele și cei meniți să se întoarcă, o vor recunoaște. Celorlați le va da drumul.

A găsit in jurul ei oameni asemeni care o ridică prin simpla lor existență. Mută sau vocală, îi ridică pe alții la rândul ei. Alege să spună unele povești, alege să tacă despre altele. Nu le spune ca să se explice, ci ca să dea ceva din lecțiile ei altora. Nu tace pentru a lungi distanțe, ci pentru a lăsa loc oamenilor să aleagă singuri. Apoi le respectă alegerile.

Plânge la fel cum râde – din toata inima și stând în picioare. Și-a acceptat limitările dar nu s-a oprit. Găsește mereu echilibrul între a fi întreg și a nu mai fi deloc, pentru că știe că în vulnerabilitate este și forta, în foc este și căldură, în îngheț este și nemișcare. Găsește bucurie în lucrurile mici și viața capătă sens. A devenit eroul de care avea nevoie atunci când salvatorii au întârziat să apară.

Ea definește feminitatea așa cum crede, nu invers. Nu intră în tipare și nu se teme să fie diferită. Ea este mama, sora, fiica, prietena care te ghidează, te inspiră, te motivează, te ascultă.

O vezi? Așază-te în fața oglinzii și uită-te mai bine! Te recunoști?

Advertisement