” Astăzi înainte de răsărit, am urcat munții, am privit cerul plin de luminare și i-am spus spiritului meu: “- Când vom cunoaște toate acele lumi și plăcerea și înțelepciunea pe care o cuprind, vom fi liniștiți și mulțumiți?”. Și Spiritul meu a spus: ′′ Nu, … vom dobândi acele înălțimi doar pentru a merge mai departe.”
– Walt Whitman
De aceea te-a așezat pe drum. Îl vezi cum ți se așterne în față ca un râu întunecat și mut. Adânc, nepăsător. Lui nu-i pasă de dealuri sau de văi. Drumul e drum. Nu te ridică și nici nu te coboară. Tu trebuie să faci pașii. Ai de ales între a sta aici pe margine, în curba dincolo de care nu vezi și între a continua … până la capăt. Acolo unde fiecare își găsește pacea, liniștea și mulțumirea, privind înapoi de unde vine, fără regret și fără ură. Nu trebuie să-ți spui povestea. Drumul o știe. Timpul i-a spus-o.
Uneori te gândești să te oprești. Ai vrea …
Să te așezi pe jos și să îți îngropi mâinile în pământul rece – poate așa ai căpăta rădăcini.
Să ridici privirea și să cuprinzi zările în care stau ploaia și soarele – poate așa ai fi mai curat și mai încrezător.
Să lași vântul să îți amestece gândurile – poate din haos ți s-ar naște ordine.
Să inspiri aerul rece mirosind a izvor și a pădure. Poate așa ai fi acasă.
Drumul nu e mai bun de la sine. Tu devii mai bun. Tu ești cel care depășește tot ce i se aruncă în cale, tu ești cel care transformă ocolișurile în oportunități. Nu va trebui să mergi mult ca să ajungi. În noaptea care se alungește de la un capăt la altul, va răsări luna. În căutarea de răspunsuri, viața te va purta de una singură. Te va așeza în lumina caldă a amiezii și la apus te va transforma într-o umbră. Vei fi una plină de bucurie. Vei fi una ce-și va fi urmat drumul … până la capăt.
My Happy Jar 