:)

Astăzi am fost la cumpărături. E a doua oară când ies în timp de o lună și prima dată când o fac pentru a merge la magazin. Treaba asta cu declarația nu îmi place. Mă consider destul de responsabil, nu e nevoie să o mai și declar. În plus, mă face să nu mă simt liber, așa că am găsit soluții în online până acum.

Din mașină văd oameni pe stradă, surprinzător de mulți, toți cu măști. Suntem la fel. Nu ne mai deosebesc decât ochii și limbajul corpului. Înainte majoritatea îsi țineau capul aplecat și privirile în pământ. Acum parcă sunt mai drepți, ochii mai către cer, poate în așteptare. Cu fețele pe jumătate acoperite, am impresia că și-au astupat gurile și nasul într-un semn colectiv de a-și ține respirația. Același sentiment de lume suspendată și tăcere mă încearcă.

Mi-am pus masca pe față și am ieșit din mașină. Nu sunt pe deplin lămurit dacă mănușile sunt sau nu necesare – dacă le cer magazinele pentru a-ți permite accesul sau dacă au ceva beneficii pentru siguranța mea personală; le pun în buzunar just in case.

În fața intrării sunt câțiva oameni care așteaptă. Ajung în același timp, poate o fracțiune de secundă mai târziu, cu un domn care îmi face semn să trec în fața lui. Îi mulțumesc și mi se pare că îmi zâmbește. Suntem înșirați regulamentar, distanțați și izolați, fiecare cu ale lui.

E liniște, bate doar vântul. Inspir adânc cu gândul la promisiunea unei brize răcoroase, însă nu simt decât aerul încălzit trecut prin mască. Vântul nu ajunge la mine. Mă uit la ceilalți și nu le văd decât ochii. Comunicarea e acolo.

În magazin, spre suprinderea mea văd priviri senine și cei mai mulți zâmbesc. Se aud chiar câteva chicoteli ceva pași mai încolo. Două doamne, mamă și fiica, se amuză în fața unor roșii pe care plănuiesc să le planteze felii în grădină. O alta își încrețește ochii într-un zâmbet în timp ce așteaptă răbdătoare să-mi pun niște banane într-o pungă. La casă, un domn cumpără semințe de flori.

Oamenii au speranță. Râd și își fac planuri. Viața își continuă cursul și se pare că vom găsi în noi curajul de a înfrunta vremurile. Indiferența și brutalitatea rămân ocazionale. E primavară, e săptămâna mare și astăzi oamenii zâmbesc cu ochii în așteptarea luminii.

Advertisement