Bon courage!

În primele luni ale lui 2012 am început să pun într-un borcan bilețele colorate pe care scriam ceva bun petrecut în ziua respectivă. Câte 3 în fiecare zi, pentru că de câteva luni tot din 3 in 3 îmi fuseseră numărate săptămânile. În tunelul în care mă aflam, aveam nevoie să rămân concentrat pe lumină. Ceva ce putea fi măsurat, vizualizat, atins. Happy Jar era o metaforă prin care căutam în mine resurse pentru a supraviețui mental. Corpul meu era suferind dar mintea, mintea trebuia să rămână puternică dacă voiam să merg înainte. Trebuia să am grijă mai ales de ea. Zilnic. Câte 3.

Numere. De câteva săptămâni viețile se măsoară în numere. Câte cazuri noi? Câte decese? Câte teste? Câte țări, teritorii? Toate 210?

Valuri de informații alarmante. Stăm în casă. Distanțare fizică, nu socială, spune OMS mai nou. Stai acasă! Curba nu s-a aplatizat. Crește în continuare. Numerele cresc. Spitalele se umplu. Vârful epidemiei e departe. Când va fi? Peste 900 de vieți pierdute în Italia într-o singura zi. Papa se roagă singur în ploaie în piața Basilicii Sf. Petru. “Suntem toți în aceeași barcă. Nu vom reuși singuri. Doar împreună.”

Timpul pare ca s-a oprit de când stăm în case. Zilele sunt mai lungi. Săptămânile par decenii. Într-o zi vine primavara, în alta ninge. Ciclic, de mai multe ori în aceeași lună. Aș vrea să dau pe fast forward , să merg pe repede înainte prin toate vremurile astea. Nu se poate.

Rămânem prezenți. Mergem odată cu lumea. Nu ne întoarcem unii împotriva celorlalți. Noi suntem cei pentru care alții luptă în linia întâi. Așteptăm. Privim. Și ținem minte. Întunericul ajuns la țărmul nostru nu e aici să stea; e în trecere. Ca și noi. Povestea lumii este o poveste a impermanenței. În mișcare. Se ridică și coboară. Cu toții avem acel moment de plecare sau rămânere. Alege să rămâi. Așteaptă. Privește și ține minte. Scrie. Scrie fiecare gând, dacă e nevoie. Nu pentru ceilalți, pentru tine.

Dă telefon celui care încă îți poate răspunde. Oferă flori celui care încă le poate mirosi. Spune-i ceva frumos celui care încă te poate auzi.

Astăzi sunt trist. Plâng pentru viețile pierdute. Plâng pentru promisiunile neîndeplinite, pentru întâlnirile anulate, pentru îmbrățișările imposibile, pentru cei care nu sunt alături de cei dragi. Plâng pentru cei care sunt ținuți de mână de străini pentru a nu muri singuri și pentru cei care au curajul și puterea să se prezinte la datorie în fiecare zi. Tot ce era elementar a devenit interzis și oamenii își țin respirația în timp ce lumea atârnă în suspendare. Cât mai durează?

Soarele răsare și apune singur. Nu are nevoie de prezența noastră. Natura nu ne dă atenție niciunuia dintre noi. Voi deveni eu un număr? Vei deveni tu unul? Cine va ajunge la capatul haosului? Peste tot sunt cioburi de promisiuni sparte și lucruri ce nu au mai apucat să fie făcute. Cum o să ne vindecăm dupa trauma asta?

Nu face miscări bruște. Respiră!

Există ceva ce poți face acum:

Ai grijă de gândurile tale. Nu te lăsa pradă fricii. Se hrănește cu tine atunci când renunți. Și e contagioasă. Criza asta va trece și vei vrea să fii mândru de cum ai reacționat. Fii solidar, fii curajos! Fii cea mai bună versiune a ta pentru că tragediile au nevoie de eroi. Nu vei salva tu lumea, dar vei fi eroul tău, vei deveni mai bun pentru tine, pentru ceilalți!

Speranța vine în multe forme. Nu e doar gândul la viitor, e sensul pe care îl dai vieții tale, povestea pe care o spui celorlalți pentru a te auzi verbalizând. Nu ești singur. Suferința unește iar de data asta suntem toți în același tunel în același timp. Nu aștepta ca o tragedie să-ți pună lucrurile în altă perspectivă. Uită-te la alegerile pe care le faci și scoate-ți visurile de sub toate scuzele. Trăiește-ți viața, nu fricile!!

O să fii surprins cât de multe poți face dacă iei fiecare zi pe rând. Nu asta îți doreai? Mai mult timp? Nu de asta ai amânat atâtea lucruri? Acum ai tot timpul din lume – pentru ceilalți, pentru tine. Fii cel care spuneai că vrei sa fii. Simte ceva! Fă ceva! Dorește-ți ceva! Greșește, ridică-te, greșește iar și ia-o de la capăt. În fiecare zi. Lumea e oprită dar tu nu ești. Tu esti viu. Acum și aici. Asta e tot ce ai.

Ce binecuvântare este să poți comunica, să poți vorbi, să poți asculta, să poți călători. Ce privilegiu să iubești și să fii iubit. Să poți dărui, să poți primi. Mi-e dor de priviri, de atingeri deși sunt un introvertit convins. Îmi iubesc singurătatea, însă mi-e dor de oameni. Zoom și Skype nu sunt la fel atunci când doar online-ul este la îndemână, nu-i așa?

Simt o emoție asemănătoare dorului. O profundă nostalgie pentru ceea ce am pierdut și nu mai poate fi recuperat. Nu e doar asta însă. Mai e ceva acolo. E și o mulțumire că ceea ce este acum absent a fost prezent la un moment dat. E aducerea aminte că am trăit, experimentat, că m-am bucurat. Tu ce simți? Ești trist pentru ce ai avut și nu mai ai, ridici ochii cu furie către cer pentru că ți-au fost luate sau ești recunoscator că le-ai avut totuși?

Viața e un șir de lucruri temporare. Grijile, supărările, chiar și durerile trec. La fel bucuriile. Succesiuni de împiedicări, căzături, ridicări și zboruri. Clipe transformate în zile și ani care se trăiesc doar o dată. Scopul nostru este să mergem odată cu ele. Nu îți da voie să te blochezi în niciuna. Ia-le cu tine și du-le mai departe. În timp ele te schimbă, te fac puternic. Dă-ți timp să-ți plângi pierderile, nu le uita; doar ceea ce uiți se pierde. Finalul vine pentru toți la un moment dat. Vei fi recunoscător sau plin de regrete atunci?

Repet! Trei lucruri bune în fiecare zi. Ai văzut pe cineva drag dimineață? Ți-ai sunat un prieten? Ai simțit răcoarea când ai deschis geamul? Ai auzit vreun cântec de păsărele sau ai văzut o floare? Simți nevoia să plângi? Fă-o și apoi zâmbește!

PS. Bon courage! Nu am găsit o expresie mai potrivită pentru ceea ce ne trebuie acum. Nici o traducere exactă. God’s strength! (puterea lui Dumnezeu). Good luck! Noroc! Courage vine de la latinescul “cor”- inimă, acolo unde stă puterea fiecăruia dintre noi. Bon courage e urarea de care avem nevoie pentru a căuta forța să trecem prin perioada asta. Bon courage!