Primăvară

AnyConv.com__thumbnail (7)

Sunt norocos . Deși la câteva minute de centrul orașului, casa în care locuiesc se află într-o fundătură, suită pe un deal. La mine în curte e capăt de drum și capăt de zgomot.

E soare de câteva zile bune. Mi-am mutat munca în online și izolat fizic de ceilalți, nu am avut timp să îmi dau seama cât de frumos e dincolo de ferestre. Aprilie e luna din an în care e mai frig în casă decât afară și ies la soare ca să mă încălzesc. Mă așez în fața lui, închid ochii și ascult. De când stau în casă mi s-au ascuțit simțurile. Păsările cântă mai aproape, iarba e mai mare și mai verde, florile miros mai tare. E primăvară în pădurea din spatele casei de câteva săptămâni. Noi lipsim.

Fac o tură de curte împreună cu pisica. Coborâm în livadă și cât eu mă plimb printre copaci, ea fugărește o șopârlă sub o piatră, apoi se pune paznic. Statul departe de sălbăticie m-a domesticit într-atât de mult, încât primăvara asta pare a fi cea mai frumoasă ever. Caisul s-a grăbit și a înflorit primul. Deja florile s-au scuturat. Un corcoduș zumzăie de albine și miroase a proaspăt. În spatele casei, pe deal au înflorit merii. Sunt roșiatici și parfumați. Un prun le face concurență. E roșu aprins iar în contrast cu cerul lipsit de nori pare mai colorat. Printre crengi se află rătăcit câte un fruct stafidit și negru – urme de iarnă în suflet și promisiuni de vară în flori.

thumbnail-_1_

Am pantaloni trei sferturi și de picioare mi se agață niște mărăcini. Mă zgârie dar nu mă opresc. “Când cobor de pe deal o să umblu desculț prin iarbă.” Până atunci însă, mi se alătură și fii-mea. Și-a completat adeverință că face sport și are masca pe față. Mi-a adus și mie una, 2 km în jurul casei… Nu mă simt liber.

Împreună ieșim din curte și ne strecurăm în păduricea deasă de dincolo de gard. Nu știu cui îi aparține bucata asta de teren, dar o traversează o mulțime de animale: vulpea care cobora în anii trecuți să se joace cu câinii, căprioara care l-a speriat pe fiu-miu când ne-a mâncat gardul viu, dihorii ce străbat curtea în căutare de găini în curțile vecine și turma de capre și iezi care invadase livada vara trecută. Veverițele nu am mai venit de ceva vreme ce-i drept, dar sper să fie pe aproape sau doar să le fi ratat eu.

Mai urcăm puțin și ajungem în vârful dealului. Aici scăpată de hățiș, pădurea se transformă. Copacii sunt înalți, aliniați și la distanță unii de alții. Am subestimat locul asta mereu. Prefer cărarea de munte și uit că în Piatra Neamț toate drumurile duc pe dealuri, mici minuni în felul lor. Cozla e una dintre ele. Pădurea asta e frumoasă în orice perioadă a anului. Păcat că au început să o taie și potecile seamănă acum cu drumuri forestiere prăfuite. Masca trece în buzunar.

thumbnail-_3_

Preferăm să mergem printre copaci și frunze. E atâta secetă de ceva vreme încât frunzele sunt uscate și rămase pe sol exact ca în toamnă. Pe alocuri ne scufundăm până la genunchi. O mică baltă care era acoperită de verdeață și reflecta lumina ca un ochi printre gene stufoase, a devenit acum doar niște noroi întărit.

E liniște. Mergem cu grijă încercând să facem cât mai puțin zgomot. Când am fost pe munte înainte de restricții era iarnă. Acum în primăvară, pădurea are alt zgomot, dacă asculți auzi cum se trezește totul la viață.

Astăzi nu alerg, nu fac sport. Vreau să respir, să inspir, să miros, să ascult. Sunt aici pentru simțuri, mai puțin pentru fizic.

Există o floricică de primăvară de care m-am îndrăgostit anul trecut. Anemona. Îndrăgită de unii ( țăranii din Europa o purtau pentru a ține departe molima și spiritele rele), hulită de alții (pentru chinezi și egipteni semnifica boală sau ghinion), are multe varietăți dar mie aia albă, mică și delicată îmi place. E plină pădurea de ele zilele astea. Floarea vântului, cum îi spun englezii sau floarea paștelui cum i se spune la noi, plăntuța asta înflorește fix între a doua jumătate de martie – prima de aprilie și stă numai cu fața către soare. Legenda spune că a apărut din lacrimile Afroditei la moartea iubitului ei muritor, Adonios iar numele și-l are de la zeul vântului, Anemos care o trimitea înainte pentru a-i anunța sosirea.

thumbnail-_4_

Fii-mea îmbrățișează copacii, le analizează scoarța, trunchiurile și coroanele. Vede un chip într-o rădăcină întortocheată, o scară în alta răsucită. Copila asta la cei 17 ani ai ei e mai prezentă decât mine și multi alți adulți care ne credem în comuniune cu natura. Mă învață să fiu aici. Ne plimbăm agale printre copaci, frunze și flori. Printre ciuboțica cucului, toporași, mierea ursului și sângele voinicului, ea descoperă o altă floare care îi place, eu umblu după anemone; găsesc albe, galbene și violet.

thumbnail-_5_

Adie un vânticel blând și răcoros. Îl simt în păr si pe față. Câte un fluture ne taie calea grăbit sau mai zăbovește în potecă înainte să dispară. Viața e din abundență. Aproape că auzi florile cum răzbat pentru a ieși la lumină.

Astazi a fost propria mea primăvară. Aceea căreia nu i-am dat importanța cuvenită anii trecuți și care mă ignoră anul acesta. Astăzi a fost liniște, astăzi am fost liber. Și da, am mers desculț prin iarbă.

2 thoughts on “Primăvară

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s