Omenirea: punct și virgulă

thumbnail

Când în 2011 am primit un diagnostic de cancer, lumea mea s-a oprit pentru o vreme; m-am simțit ca suspendat. Viețile celorlalți continuau fără ca eu să îmi mai găsesc locul. Nu mai aveam loc în viața mea de până atunci, nu mai aveam loc în viețile celorlalți. Normalitatea îmi fusese luată cu un simplu rezultat de analize. Negare, furie, tristețe, toate erau acolo pe rând și dintr-o dată.

Inițial am crezut că va fi cuvântul final și punctul din povestea mea. S-a dovedit a fi doar “un punct și virgulă”.

Pandemie – un cuvânt care ne suspendă tuturor viețile. Rutina se schimbă. Normalitatea dispare. Tot ceea ce luam de-a gata ne este luat. Obiceiurile au valoare mai mare atunci când nu le putem aplica. Ne măsurăm viețile în ore și săptămâni, sezoane și ani. Trăim un nou “punct și virgulă” din povestea omenirii. Nu e primul, nu va fi nici ultimul. Planeta ne ceartă și ne trimite în izolare pentru a ne gândi la ce am făcut.

Zilele astea e primăvară și e senin destul de des. Privesc mereu în sus la cerul care ne leagă pe toți și mă gândesc cât de uniți ar trebui să fim într-un moment în care luptăm cu toții pentru viețile noastre nu doar împotriva inamicului nevăzut ci și împotriva fricii, împotriva furiei.

Suntem în gardă, vom fi săptămâni, luni poate. Nu avem încredere. Unii alarmează, alții bravează. Cifrele cresc exponențial de la o zi la alta. Trăim o distopie asemeni celor despre care am citit în cărți. Nu ne plac incertitudinile sau ambiguitatea. Oamenii aleg de cele mai multe ori între extreme – una sau cealaltă, albă sau neagră, ceva s-a întâmplat sau nu. Iau decizii impulsiv, nu pun întrebări, nu cer context.

Și nu e timp. Niciodată nu e timp îndeajuns. Viața e fragilă. Civilizația este un strat subțire și strălucitor dar care se poate rupe sub greutatea noastră. Suntem prizonieri ai propriilor experiențe și circumstanțe.

Deschid televizorul și mă simt ca în fața unei avalanșe. Imagini, cuvinte care se repetă, oroare și teroare combinate. Gunoi. Poluare. Zgomot. Mă acoperă, mă întunecă. Suntem în asta cu toții. Va dura o vreme. Nimeni nu stie cât, însă dacă vom fi uniți, cooperanți și empatici, vom reuși. Suntem human collective și exact în asta ar trebui să gasim forța de a trece peste. Coronavirusul nu e cuvântul de final în istoria pământului.

Am devenit combinații de 1 si 0 în cloud-urile altora. Suntem locatii, poze, clipuri și idei vândute către terți. Ne irosim în datorii financiare, emoționale și morale. Am uitat de sănătate, de frumos, de timp, de iubire, de altruism. Ne definim prin poze de profil, status-uri updatate regulat, aplicații deschise compulsiv, like-uri și comment-uri, separați de ceea și cine suntem cu adevărat. Viețile noastre au devenit prea pline. Cerul se prăbușește și nu-l putem prinde pentru că suntem prea ocupați. Unii dintre noi nici măcar nu se pot convinge că există un cer deasupra.

Darwinismul social ne justifică acțiunile, iar machiavelismul politic îl susține. Pandemia asta ar trebui să ne trezească social, moral, ecologic și politic. Să ne curețe pe interior. Oamenii nu cauzează infecții prin felul în care trăiesc, însă răspunsul nostru ca umanitate la virusul ăsta ne scoate la suprafață toate lucrurile greșite pe care punem preț în ziua de astăzi. Am uitat să fim cumpătați de multă vreme și nu ne trebuia o pandemie ca să aflăm asta.

Avem nevoie de o pauză. Avem nevoie să respirăm. E momentul pentru schimbare, pentru recalibrare înainte să nu mai fie timp pentru a vindeca ceea ce ne face să suferim sau ne ucide. În cele mai întunecate momente ale lumii, sufletele oamenilor sunt testate. Compasiunea și calmul sunt esențiale. La fel, bucuria în doze mici, aceea pe care o oferim, aceea pe care o primim.

Sunt vremuri grele dar nu e sfârșitul vremurilor. Omenirea va răzbi. Mereu o face pentru că a fi om e un sport de echipă și orice ne așteaptă, ne așteaptă pe toți. În funcție de definiția pe care o vom da cuvântului împreună, vom vedea cât de mult vom coborî în abis și cât de repede ne vom ridica de acolo. Vom vedea cine ne rămâne alături și cine pleacă. Ține un loc pentru toată lumea, pentru că va fi nevoie de toți ca să răzbim.

3 thoughts on “Omenirea: punct și virgulă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s