Tu câți ani ai?

Mă tot întreabă lumea ce vârstă am, mai ales de ziua mea. Și am văzut că dacă răspund nu mă cred. Oamenilor le vine greu să înțeleagă că un numar de ani nu îți dictează ce simți, ce faci, ce poți, câte riduri ai și mai ales ce faci cu ele…

Vârsta se măsoară prin lucrurile care contează cu adevărat. De aceea aș vrea ca lumea să mă întrebe ce mi-au adus anii, și eu să le spun …

Câte răsărituri am așteptat pe malul mării, pe un vârf de munte sau în fața ferestrei. Câte apusuri am văzut singur, cu cineva special sau cu prietenii. Câte mări alpine mi-au umplut inima de liniște. Câți copaci am îmbrățișat sau câte frunze moi am atins. De câte ori am mers desculț în iarbă, în ploaie sau în zăpadă. Câte păsări, câte gărgărițe sau câți fluturi am ținut în palmă. Câte căprițe am văzut pe creste și câți iezi m-au făcut să zâmbesc. Să le povestesc despre câti nori am urmărit culcat cu fața-n sus pe iarbă printre flori și câte stele căzătoare am văzut. Ce munți m-au primit și ce mări m-au scăldat.

Aș vrea să le spun câți oameni mi-au fost inspirație și motivație și pe câți i-am inspirat și motivat la rândul meu. Aș vrea să mă întrebe câți oameni am pierdut și câți am câștigat. Să le spun ce am făcut cu spațiile goale și cum am dat sens plecării sau venirii lor. De câte ori am râs cu lacrimi și de câte ori am plâns până aproape să mă înec. Câte cântece am fredonat și câte am dansat. Să mă întrebe ce am reușit și unde am eșuat, apoi să le spun ce-am facut cu succesul, în ce am transformat eșecul.

Să mă întrebe de cate ori am iubit și de câte ori am suferit. De câte ori am abandonat controlul și m-am aruncat în gol. De câte ori viața a avut planuri proprii iar eu a trebuit să mă adun bucată cu bucată. De câte ori inima mi-a luat glasul și mi-a oprit pentru o secundă respirația. De câte ori am iertat și am simțit iertarea celuilalt. Cum am recunoscut oamenii asemeni mie și cum am deschis uși.

Acum 10 ani, când vârsta mea era mult mai mică și părea că-i prea devreme ca să părăsesc lumea, când am încetat să-mi mai fac planuri, primul meu gând a fost la ai mei. De aceea aș vrea mai ales ca lumea să mă întrebe de câte ori mi-am ținut copiii în brațe, de câte ori i-am îmbrățișat pe-ai mei, ne-am bucurat, am râs sau am plâns împreună. Cum m-au ridicat și cum mi-au dat putere să continui. De câte ori ne-am jucat, de câte ori ne-am “scălămbăit”, pentru că viața e prea frumoasă ca să mă iau tot timpul în serios. De câte ori m-am întâlnit cu mine văzându-i pe ei… și ce-am făcut cu asta. De câte ori m-au impresionat și de câte ori au înțeles că iubirea mea e necondiționată.

Asta aș vrea să mă întrebe lumea și asta aș vrea să răspund, pentru că a îmbătrâni e un privilegiu. Anii sunt doar un număr. Important e altceva …

Și cum era gluma aia? – “Te sperie că te apropii de 40 de ani? Să vezi cum e să te îndepărtezi…!” Vă spun eu! E super 😉 :)))

• 

• 

Advertisement