De ziua mea … stay humble!

Acum câteva zile a fost ziua mea. E ceva vreme de când nu mai țin să o sărbatoresc în mod tradițional cu tort și invitați. Însă, nu știu cum se face că zilele mele de naștere sunt din ce în ce mai frumoase și mai intense ca emoție. Dupa cea de anul trecut, pe care am prins-o pe creasta Rodnei plină de rododendron, așa cum nu mai văzusem vreodată un munte, când oamenii de lânga mine s-au întrecut în a mă face să mă simt special, credeam că nu va mai fi o alta care să o depășească. Însă culmea, anul ăsta de ziua mea a fost și mai fain. Am primit în dar încă un munte, oameni, emoție și mai ales ceva neașteptat – timpul celorlalți în surprize care încă mă fac să zâmbesc.

Și mă încearcă o bucurie așezată în fiecare dimineață, când înainte de răsărit se aud mierlele cântând. E unul din momentele în care fericirea pare că vine din afară, dar de fapt este ceea ce găsești în tine și reușești să aduci la suprafață. Atunci nu contează ce ai, cine ești, ce știi, ce faci,ce poți. Gândurile dispar, doar ești. Când răsare soarele mierlele tac și tu deja ai liniște în minte…se face ziua ta în fiecare zi, că așa a fost și pe 28.

Inima e cea care preia controlul. Încă învăț să cobor la ea și să o ascult. Zilele mele de naștere îndeplinesc dorințe pe care nici măcar nu știu că le am uneori. Și de ziua mea, tot ce-aș vrea este:

Să fie zile în care să văd cu inima. Atunci când să nu acopăr oglinda ci să mă așez în fața ei. Să o privesc zâmbind, uneori îndelung. E despre autentic și a fi eu însumi, despre cunoaștere și acceptare. Apoi să îi văd pe ceilalți în ea și să devină despre a ierta și a vedea oamenii așa cum pot fi, chiar dacă nici măcar ei nu știu asta. Însă e mai ales despre a-i recunoaște pe cei care deja sunt.

Să fie zile în care să ascult cu inima. Atunci când vin către mine cei cărora le-am deschis ușa la un moment dat, să reușesc să îi aud. Aici sunt două feluri de oameni. Sunt câțiva care au într-adevar ceva de spus. Aceia care te ridică prin simpla lor prezență dacă le dai voie. Când le asculți poveștile se leagă poduri, oamenii aceia sunt speciali, îți fac loc în viețile lor și simți asta zi de zi. Și mai sunt unii cărora nu le mai corectezi greșelile pentru că inima nu vrea să convingă, nu vrea să aibă dreptate, ea doar ascultă. Pentru aceia tu ești cel special.

Să fie zile în care să ating cu inima. Atunci e despre cei care îmi arată că felul în care îi fac să se simtă este ceea ce mă definește, mă face valoros și îi ține aproape pe cei care contează într-adevăr. Pentru că viața este despre a fi bun și a trăi la mijloc, acolo unde se întalnesc oamenii cu adevărat. Să fiu așa cum am descoperit că sunt, că pot să fiu.

Să fie zile în care să respir cu inima. Zilele alea când mă primesc pădurea, cărările și toți munții. Parfumul florilor de câmp are în el nuanțe de neastâmpăr pe care vreau să le inspir până în adâncul plămânilor. De acolo să îmi iau îndrăzneala și motivația de a merge înainte.

Să fie zile în care să vorbesc cu inima. Atunci să dau mai departe din tot ceea ce primesc, am și sunt. Să zâmbesc pentru că luminița din ochii noștri se poate muta și în ochii celorlalți. Și atunci știi că faci o diferență, știi că oamenilor le pasă, știi că toate câte ți se întâmplă sunt alea bune și frumoase pe care le simți, le dai și se întorc la tine – congruența dintre ceea ce gândești și ceea ce faci.

Și să mai fie zilele în care să îmi amintesc cu inima. Atunci când viața nu e despre ani, despre timp, despre impermanență ci despre momentele pe care le țin minte. Rămân cu mine și îmi șterg legăturile cu timpul. Atunci alerg desculț, departe de regrete, departe de zgomot, înspre poezie, poveste și cântec de păsări în zori.

Pentru că de fapt tot ce îmi doresc de ziua mea este să cobor în inimă și să învăț să fiu humble.