Tăcere

Îmi plac zilele tăcute, acelea în care telefonul nu sună și nici alarmele nu se aud. Îmi plac zgomotele întâmplătoare – vântul printre frunze, mierlele cântând aproape neauzite.

Îmi plac oamenii tăcuți, aceia care par a-ți da și ție din pacea minții lor. Îmi plac zâmbetele întâmplătoare ale străinilor în care te oglindești, fără gânduri, fără cuvinte de prisos.

Îmi place liniștea mută a iernii, atunci când pădurea și-a pierdut cărările în straturi de zăpadă nemișcată. Îmi plac copacii înveliți în pături înghețate de viscol, străjeri ai liniștii pe care o caut în sufletul meu.

Îmi place nemișcarea pe care o găsești doar când încetinești și îți dai voie să te odihnești. Îmi plac ferestrele deschise la răsărit, când frigul îți pune pauză între două răsuflări și te trezește.

Îmi plac nopțile tăcute în care cerul e indigo și se uită la tine răbdător, așteptând să îți pui golul de dinăuntru pe silent ca să poți să te reîntregești în el. Îmi plac stelele care îmi amintesc de cei mutați în ele.

Și focurile din noi, care ard singure dar totuși împreună.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s