Dragă Moșule,

În primul rând țin să îți spun că nu mi-a mai trecut prin cap să sar Crăciunul. Anul ăsta e unul aparte așa ca am decorat casa, și am făcut bradul … tot din cărți. 🙂 Dincolo de faptul că pandemia ne-a băgat forțat în distanțare socială, e primul în care copiii mei sunt amândoi majori și am început să mă gândesc serios la momentul în care își vor lua amândoi zborul. Să vezi atunci distanțare…, să vezi atunci dor. Nu știu când au încetat să-ți scrie, dar sper ca atunci când vor mai crește să se întoarcă la tradițiile noastre de Crăciun – scrisoarea trimisă către tine prin Moș Nicolae, căsuța de turtă dulce, happy jar-ul deschis înainte de finalul anului și toate lucrurile acelea mici care le-au colorat copilaria.

Anul ăsta nu am o listă de dorințe, Moșule. De-a lungul anilor tot ți-am cerut ba unele, ba altele și tu mi le-ai adus de fiecare dată. O iau ca pe un semn c-am fost cuminte, să știi. Anul ăsta vreau să îți spun că toate au avut un rost și vreau să-ți mulțumesc pentru :

Incredere. Au fost atâția care au crezut în mine, încât aripile ce mi-au crescut sunt de cele mai multe ori îndeajuns de puternice încât să îi susțină și pe alții acum. A ține de mână pe cineva e suficient ca speranța să îi poarte pașii mai departe.

Atenție. Cu atenție și prezență mi-ai adus emoție. Am observat ca atunci când dau atenție lucrurilor pozitive, povestea mi se scrie în partea plină a paharului.

Liniște. În tot zgomotul din jur am învățat că liniștea e cea mai bună alegere. Creează spații în care nemișcarea te salvează și te ține întreg atunci când bătăliile pe care le ai de dus nu se mai termină. E important să vrei liniște.

Curaj. Deși de cele mai multe ori rucsacul meu e plin de frici, am găsit mereu între ele curajul de a nu renunța și de a-mi asuma riscuri. Între cicatrici și în ochiul furtunii cresc mușchii aceia care mă fac să deschid ușile către necunoscut.

Empatie. Am primit de atâtea ori zâmbete, gesturi și vorbe care mi-au făcut ziua mai bună încât am înțeles că a le da mai departe are același efect. A fi bun e o stradă cu două sensuri.

Echilibru. De la o extremă la alta am învățat că viața e menită a se trăi undeva la mijloc, între întuneric și lumină, între a lupta și a renunța. Uneori am ajuns acolo cu pași mici, alteori m-am aruncat în gol.

Optimism. În fiecare nor există o umbră de lumină și în fiecare ploaie un curcubeu pe undeva. Deasupra mărilor de ceață, soarele intotdeauna strălucește. Sper să am puterea să-l caut de fiecare dată.

Veselie. Am văzut că atunci când îmi dau voie să fiu eu însămi, le iau din poveri celorlalți. Autoironia, maimuțărelile cu pisica, dansul stâlcit de vinerea seara sau emoticonul aruncat într-un mesaj tranformă zâmbetele amânate în unele largi și pline de energie pozitivă. Molipsește-ne pe toți cu veselie atunci când nu e musai ca să fim serioși. Fă-ne bucuroși și mulțumiți.

Timpul trecut si petrecut cu ai mei, este cel care mi-a dus copiii la majorat și care îi va duce pe drumurile lor. Tot el îi va aduce înapoi de fiecare dată. Restul a venit și va veni de la sine. Este cel de care am nevoie ca să o văd pe mama, ca să îmi sun prietenii. În toată înșiruirea mea de aici, timpul joacă rolul cel mai important și este ceea ce aud cel mai des că le lipsește tuturor. Viețile noastre sunt făcute din timp. Fiecare alegere reflectă prezența sau absența lui. Ceea ce facem cu el ne definește și ne dă sens. Timpul pe care reușim să îl creem și cel pe care ni-l dăm nouă înșine și celorlați, nu e niciodată pierdut.

Așadar, dacă ar fi să mai cer totuși ceva, adu-mi în continuare timp, te rog. În felul ăsta, poate reușesc să dau și altora din ceea ce mi-ai adus mie.

Advertisement