Octombrie

Octombrie este un profesor bun. M-a învățat una dintre cele mai dificile lecții despre ce înseamnă negarea, lupta născută din furie și abandonul depresiv când veștile caută locuri în care să se așeze. Mi-a fost profesor de finaluri în care moartea trage cortina după ultimul act.

Morții nu-i pasă de pretențiile tale, de nevoile, regretele sau resentimentele pe care le cari. Ia toate minciunile și adevărurile deopotrivă și le transformă în praf. Pune semnul egal între ele și îți cere să renunți, să ierți, să mergi mai departe. Până și demonii, care ți-au intrat în minte atunci când din neatenție ai lăsat ușa deschisă, dispar.

În octombrie mi-am dat seama că nu traiești cu cicatrici ci cu răni adânci, deschise și dureroase. Le ții sub control, ascunse bine de ochii lumii, dar durerea din ele rănește pe ceilalți. Obosit, le-ai lovit de barele cuștii în care te-ai închis, sperând ca zgomotul să te aline. Însă cântecul e spart, nopțile se deschid către hăuri în care cazi tot mai adânc. Cauți să aprinzi lumina, dar habar nu ai cum să înfrângi întunericul ce crește în tine.

În Octombrie alegi între nemișcare și haos. Ești naufragiat singur pe o insulă unde nu poate ajunge nimeni. Și în loc să te lași în voia curenților, la mâna sorții într-un abandon total ce duce la un țărm, stai agățat de geamandură, cu ochii înspre mal, în bătaia furtunii. Îți refuzi ceea ce simți, îți negi poveștile și nu le recunoști. Trăiești împotriva vântului care îți intensifică durerile și îți amestecă gândurile. Aștepți să fii salvat, dar salvatorul tău ești tu.

În octombrie vine primul îngheț ce seamănă cu lacrima din ochii tai închiși. E rece, mut și nu te lasă să respiri. Ai pierdut calea, nu mai știi de unde ai venit , nu mai știi cine ești. Te cauți la poale de munți, pe vârfuri de piatră, sub umbre de copaci scheletici în care natura încă mai pictează pe numere. Nu vezi că toate râurile își găsesc marea, că toate apele au țărm. Orele sunt întunecate, cuvintele sunt goale și zilele se sparg în culorile copacilor, într-o liniște pe care nu reușești să o umpli cu nimic. Tăcerea se alungește tot mai mult de-a lungul frunzelor îngălbenite și asta te înfurie. Nu înțelegi însă că toamna din octombrie e vreme de catharsis, e vreme de schimbare, e vremea care te poate salva chiar dacă nu va schimba finalul.

Octombrie e momentul în care pădurea se roagă. Octombrie e locul în care vântul îți aduce amintirea vieții ce-a trecut. Octombrie e de fapt lecția despre furtuna care întâlnește un curcubeu.

One thought on “Octombrie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s