10 motive pentru care urcăm munții

Ceahlău

Mă tot întreabă unii cunoscuți de ce merg pe munte atât de des, cum de nu mă plictisesc.

Într-un fel sau altul, mental escaladăm câte un munte aproape în fiecare zi. Acolo pe cărări afli lucruri despre tine. În viață nu prea poți alege prin ce treci dar poți alege cum să o faci. A urca munții e mai mult decât a-ți elibera mintea și a te ține în formă. Cărările și înălțimile au lecții pe care ți le dau ca să le duci cu tine în vale și să le aplici la job, acasă sau oriunde te mai poartă pașii. Este exact așa:

“Am făcut o plimbare în pădure și m-am întors mai înalt decât copacii” Henry Thoreau

Pe mine munții m-au crescut în multe din rolurile pe care mi le asum zi de zi – sunt un părinte mai prezent, un prieten care știe să asculte și să înțeleagă, iar profesional sunt un om mai curajos când e vorba de riscuri, mai priceput la depășit obstacole și mai implicat în motivarea celorlalți.

Poți să vezi muntele de departe, să îi faci o poză în trecere admirându-l de la distanță sau poți alege să mergi să îl vezi îndeaproape, să îl străbați cu rucsacul în spate, riscând să devii emoțional, mental și fizic mai puternic.

Iată 10 lucruri pentru care merită să urci munții:

1. Te simți viu. Tot ceea ce simți străbătând poteca este real. Uiți de lume și ești prezent. Simți bucuria de a fi una cu natura – păsările cântă, copacii foșnesc, ai simțurile ascuțite la maxim. Pădurea miroase a verde, pâraiele sunt mai reci și mai limpezi decât ți-ai imagina. Vântul și ploaia te provoacă, frigul te trezește din amorțeală iar soarele, chiar dacă e ascuns după nori, știi sigur că undeva deasupra lor, el strălucește la fel de puternic.
2. Fericirea stă în lucruri mărunte și nu costă. Am aflat că nu ai nevoie de prea multe pentru a fi fericit. Un peisaj care ți se întipărește pe retină, o capriță zărită pe un vârf, o floare care crește doar într-un loc anume sau vremea care ține cu tine, toate sunt gratis. Apa este cea mai bună pe care ai băut-o vreodată, mâncarea încălzită pe butelie și împărțită lângă cort e cea mai gustoasă. Dincolo de neajunsuri, în creastă e mereu un răsărit sau un apus care merită urcușul. Tu câte ai văzut?
3. Perseverența și răbdarea sunt la fel de importante. Dacă nu încerci iar și iar, nu vei ajunge niciunde. Muntele se străbate pas cu pas și uneori drumul e anevoios, dar atunci când perseverezi visurile sunt la un pas distanță. Crești de la o tură la alta, devii mai bun, mai pregătit, mai puternic pentru tine, pentru ai tăi. În același timp înveți să ai răbdare cu tine și cu ceilalți. Asa cum știi să lupți, înveți și să renunți. Muntele nu pleacă; te așteaptă acolo pentru când va fi vremea bună sau vei fi mai pregătit.
4. Planifici, dar ești flexibil în același timp . Lumea nu e facută de oameni și nu poate fi nici controlată, nici predictibilă. Ne naștem slabi dar flexibili. Când murim suntem țepeni și rigizi. Toate câte sunt, inclusiv iarba și copacii, sunt moi și flexibile cât sunt în viață, uscate și casante când mor. Flexibilitatea este companionul vieții. Pe munte, ca și în viață, e important să planifici, dar trebuie să te și adaptezi. Nu există linie de finiș, ci doar poteca din fața ta iar singurul drum este înainte, indiferent că urci sau cobori.
5. Renunți la ce nu îți servește. Cară doar ce îți trebuie pentru că rucsacul îți va părea din ce în ce mai greu în timp. Ia-ți strictul necesar și lasă-ți problemele acasă. Nu căra pe umeri greutatea lumii și nu păstra lucrurile, oamenii sau gândurile care nu te înalță. Viața se trăiește cu inima ușoară iar pantele se urcă de multe ori cu mintea. În munți devii mic și odată cu tine se fac mici toate problemele. Ego-ul dispare în fața imensităților iar atunci când îți este greu, vei vedea că ceea ce ai luat cu tine de pe vârfuri te ține echilibrat în vale.
6. Devii încrezător în forțele tale. Când am început să merg pe munte mă târam în urma celorlalți. Pe la jumătatea traseului mă întrebam de ce fac asta în loc să stau acasă să citesc și să beau ceai. Apoi, în unele dintre cele mai grele ture, care au fost și cele mai frumoase, am aflat că pot, că de fapt verbul a putea e sinonim cu a vrea. Așa am prins curaj și am înțeles că lumea e plină de posibilități și orizonturi ce așteaptă să fie descoperite. Picioarele nu te lasă, mintea este cea care te abandonează, dacă îi dai voie.
7. Îți înfrunți fricile și limitele. De la tură la tură, au fost frici și temeri care au ieșit la suprafață – frica de traseu și de necunoscut, frica de a nu face față efortului sau de a dezamăgi, frica de a-i ține pe alții în loc. Au apărut pe o scară de fier în Crai, pe o bucată de stâncă în Suhard sau pe o potecă în care nu vedeai ce e după colț. Le-am luat pe rând, le-am îmblânzit și nu mă mai țin în loc. În plus, pregătindu-mă pentru ele am devenit mai sănătos și mai în formă.
8. Înveți să încetinești. În vale viața curge pe repede înainte, de multe ori pe pilot automat. Pe munte apreciezi liniștea, îți încetinești gândurile și te resetezi. Îți amintești că totul este despre a simți, despre a experimenta. Nu poți să te grăbești pe o potecă ce merge doar în sus. Va trebui să te oprești din când în când, iar atunci când o faci, amintește-ți în primul rând să respiri, apoi să privești copacii, să miroși florile, să simți vântul și să asculți păsările și izvoarele. Viața este despre a fi prezent. Iar când cobori, nu uita să admiri priveliștea.
9. Înțelegi ce înseamnă recunoștința. Am devenit mai atent cu corpul meu. E un privilegiu să te primească poteca iar eu o rog să mă țină cât mai mult pe ea. Durerea pe care o resimți uneori e calea care te duce către a te accepta așa cum ești și care te face recunoscător că ești încă aici. În același timp e o aducere aminte că nu ești singur și devii recunoscător grupului. Fără ei nu aș fi văzut indigoul cerului în nopțile de vară, stelele căzătoare în acorduri de chitară și focul de tabără care ține oamenii împreună.
10. Liniștea locuiește în munți. Cu toții avem nevoie de liniște. Zgomotul din jur devine asurzitor la un moment dat și singurul mod de a-l pune pe silent este să pleci departe. Pe munte mintea e ca într-o meditație. Acolo creezi spațiu pentru liniște, acolo te odihnești. Telefonul nu mai sună și nu mai sunt altele de făcut. Ai tot timpul de pe cărare pentru tine. Ești liber, ești acolo unde trebuie să fii.

Și când îmi este greu în vale, îmi aduc aminte că în urmă cu mulți ani am urcat cu greu trei trepte. Nu am știut atunci cât de departe voi ajunge. Acum însă știu.

“Undeva între vale și vârful muntelui se află răspunsul la întrebarea de ce urcăm munții“. Greg Child.

Vârful Toaca, Ceahlău