Despre bătrânii care nu se mai grăbesc

thumbnail

Iarnă, 2018

Zi plină, alergatură multă, timp puțin. Intru să fac RCA-ul într-un birou de pe strada de lângă mine. Am trecut de zeci de ori pe lângă el, nu am intrat niciodată. Mă grăbesc. Înăuntru doi oameni trecuți de 65 de ani. El poartă costum și îmi face semn discret cu capul să înaintez către celălalt birou. Miroase a vanilie și a ceai. Ea poartă o bluză pe gât și o vestă croșetată. Verde, cu o floare roșie cusută în partea stângă. Ea înceată, eu grăbit. Mă așez pe scaunul din față și în timp ce lucrează pe calculator, văd că în dreapta ei are o farfurie mică albă cu câteva bucățele de rahat galben pudrat cu zahăr. Una dintre ele începută. Doamna are o delicatețe aparte în mișcări, parcă în armonie cu felul în care s-a împrăștiat zahărul pudră pe farfurie. Ceaiul din cana transparentă e soare lichid și mă întreb ce gust o fi având culoarea galbenă.

Timpul stă pe loc pentru cana aceea de ceai și farfuria cu desert, puncte de suspensie din ziua mea haotică. Nu mă mai grăbesc.

***

Primavară, 2020

Casa mea cocoțată pe un deal, la capatul unei străzi ce urcă paralel cu alta. Din balcon se văd curțile din spate ale celor de pe strada de jos. În dreptul gardului, una dintre case este mică și modestă. Deși veche, e îngrijită și varul nu pare prea șters. În spate, terenul e împărțit în mai multe zone – verdețuri, flori, iarbă și un coteț. E soare în grădina aceea mai mereu.
Fără să vreau am început să îi văd zilnic pe cei doi bătrâni care locuiesc aici. În fiecare dimineață el merge pe o parte a casei, până ajunge la poiata lipită de gard. Ea îl întâlnește venind din partea opusă. Bătrânul e mai sprinten, dar atunci când se întâlnesc, încetinește. Pașii lor nu tulbură nimic iar gesturile le sunt îndeajuns pentru a comunica. Au flori multe și colorate pe care le îngrijește ea. El cosește din când în când, așa cum am văzut că mai fac bătrânii la țară. Totul în curtea din spate e tihnit iar la mine timpul se oprește când îi zăresc.

Au mereu ceva pe cap și nu le văd chipurile. La Paște ea avea o tocă de un roșu aprins ca lalelele ce îi cresc la marginea ierbii, iar el purta o bască ce m-a trimis cu gândul la verdele pădurii din Apuseni. Sunt sigur că își zâmbesc, pentru că au mișcările sincronizate. Când se retrag în casă, pleacă împreună mereu pe aceeași parte, înceți și aduși de spate.

Nu e un moment bun sa fii bătrân primăvara asta, dar e liniște în continuare și eu nu mă mai grăbesc …

6 thoughts on “Despre bătrânii care nu se mai grăbesc

  1. Bătrânii au lumea lor interioara plina de frumos, de amintiri, de înțelepciune. În cea mai mare parte a timpului, acolo viețuiesc. Seara frumoasa si pace!

    Liked by 2 people

  2. ” Despre BĂTRÂNII care nu se mai grăbesc ”
    Voi avea cuvinte de PREȚUIRE cât timp trăiesc ,
    Iar despre DOMNIILE LOR, în bine mereu gândesc ,
    Și când trec pe lângă EI , nostalgic zâmbesc ,
    Amintindu-mi că și EU îmbătrânesc……………………
    O săptămână frumoasă ca și postarea de față ! 🙂
    Alioșa ! 🙂

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s