15 mai sau între speranță, optimism și realism

96243249_3183622441648914_4109260379069087744_o

Sunt introvertit, nu-i nici o îndoială. Îmi acord regulat ore de singurătate pentru a-mi încărca bateriile. Am tendința să gândesc prea mult, prea în detaliu. Eu nu despic firul în patru, ci în șapte.

Sunt optimist, și asta e sigur. Dar nu unul naiv cu gânduri mai mult colorate și mai puțin grave. Nu, eu caut realitatea gri și aspră care s-ar putea să-mi întunece cărările și să-mi zgârie genunchii. Acolo sper la bine pregătindu-mă pentru rău și din firele despicate îmi fac punți pentru ape învolburate.

De când au anunțat că vor relaxa restricțiile, data de 15 mai a devenit un fel de sărbătoare națională a pandemiei. Lumea din jurul meu o așteaptă de parcă ar fi sfârșitul tuturor necazurilor. Acum pe lângă virus, în aer mai circula și o briză de vară timpurie care pune tot mai multe zâmbete în spatele măștilor. Ochii celor pe care îi întâlnesc sunt din ce în ce mai senini și mai relaxati. Pe fii-mea a întrebat-o cineva cu care dintre colegi se va întâlni în 15 mai și unde, fiu-meu își făcea planuri de sleepover pe la alții, iar telefonul a început să primească mesaje cu liste de vizite, destinații de atins și oameni de întalnit. Fii-mea l-a potolit pe fiu-meu iar eu mi-am dezumflat amicii. Unii au zis că-s pesimist, alții cred că-s fricos în mod inutil. O fi. Toate astea se vor întâmpla la un moment dat, însă nu fix de sărbătoarea pandemiei. Virusul si amenințarea lui nu pleacă nicăieri deocamdată. Vom trăi cu realitatea bolii în continuare, a numerelor, a pierderilor, a fricii multe zile și luni de acum încolo. Ni se va da un cerc mai mare de 2 km, dar masca și distanța dintre noi rămân. Posibil și cea dintre noi și destinații. Spălatul pe mâini e deja aprope de obsesiv-compulsiv așa că sigur rămâne și el, lucru care poate ne va scoate din rândul țărilor care consumă prea puțin săpun și alte produse de igienă personală.

Va fi sfârșitul părului netuns și al unghiilor neîngrijite, al ieșitului din casă cu poliția la ușa blocului, dar nu e începutul listelor cu planuri pentru iunie sau cu oameni pe care să îi îmbrățișez oricât de mult mi-aș dori. Zilele în care rămân în pijamale între cafeaua de dimineață și ceaiul de seară, rămân și ele. La fel cele în care stau ore în șir pe zoom și restul pe skype.

Ce se va schimba de fapt? Sfârșitul epidemiei e încă larg deschis. Acum e doar începutul unui sfârșit nesigur. Ne întoarcem la ceva familiar, dar nu și la viața noastră dinainte. E o gură de aer care ne dă forță să înotăm în continuare către un țărm pe care nu îl vedem încă.

Eu unul habar nu am dacă s-a trecut sau nu de vârful pandemiei, pentru că sus-josul din graficul nostru ne plasează pe lista țărilor în care sunt necesare acțiuni, spune endcoronavirus.org aici Some are winning – some are not ,Which countries do best in beating COVID-19?

Suntem la mijloc pe undeva iar dacă e să mă iau după titlu, nu prea câștigăm. Ceea ce trebuia să dureze câteva săptămâni s-a transformat în discuții despre posibili ani. Pentru mine întrebarea “Când se va termina?“, rămâne tot”Cum fac să mă adaptez la situație?”

Și mai citesc o dată despre optimismul tragic al lui Viktor Frankl (care povestește că în lagărele naziste cei mai mulți prizonieri mureau între Crăciun și anul nou, când dorința de a rezista era puternic afectată de speranțele năruite) sau cel realist al lui James Stockdale. “Nu trebuie în nici un moment să confuzi credința că vei reuși până la urmă – credință pe care nu îți permiți să o pierzi vreodată – cu disciplina de a înfrunta cele mai brutale fapte din realitatea curentă, oricare ar fi ele.”

“You must never confuse faith that you will prevail in the end — which you can never afford to lose — with the discipline to confront the most brutal facts of your current reality, whatever they might be.”

În momentul ăsta nu contează ce așteptăm de la viață. Așteptarea aceea oricum ar fi doar felul în care am vrea să se întâmple. Important este ceea ce așteaptă viața de la noi. În acceptarea umilă a realității stă controlul, stă puterea de merge mai departe și chiar de a-i da un sens. Acolo e sentimentul de libertate de care ne este atâta dor, indiferent de ce va aduce 15 mai.

6 thoughts on “15 mai sau între speranță, optimism și realism

  1. 15 mai va aduce o libertate controlată, dar cel puțin nu va mai trebui să dăm socoteală altora de tot ceea ce vrem să facem. Responsabilitatea va cădea în întregime pe umerii noștri, dar sper să o scoatem la capăt într-un fel.

    Liked by 2 people

  2. Cu siguranta o vom scoate la capat. Sunt optimista :)). Sunt unii insa care vad 15 mai ca un capat de virus si o intoarcere la viata dinainte. Cum spui – pana la urma fiecare trebuie sa fie responsabil in dreptul lui. Asa se castiga si se pastreaza libertatile, nu?

    Like

  3. Pe mine mă sperie un pic perspectiva asta pe care o văd la cei mai mulți din jurul meu, de sfârșit de “criză” și întoarcere la normal – tocmai pentru că nu cred că ne putem relaxa, încă. Normalitatea pe care am lăsat.o în urmă pe 15 martie… Nu mai e aici.
    Și-atunci, poate să ne adaptăm așteptările și speranțele și să redefinim noțiunea de responsabilitate – raportat la noua realitate care ne înconjura…ar ajuta.
    PS. Mă simt mai bine, că nu. s singura “fricoasa”.

    Liked by 1 person

    1. La cum urcam si coboram de pe podium, Neamtul nu e nici pe departe in masura sa se relaxeze. Azi cel mai mare nr de infectari intr-o zi( 73 ), asa ca imi fuge gandul la Suceava. Oricum nu cred ca va fi libertatea aia mare de care vorbesc “curajosii”, ci ca ni se mai da o gura de aer si mutam OUG-urile in legi pana la un alt termen sau alte evolutii. Cu siguranta va fi o limita de km(100 parca in Franta de ex) sau de judet etc, sau cel putin asa ar trebui.
      Nu ne permitem sa gresim.Nici noi,nici ei.

      Like

  4. I do not think we will return to the same life as before the pandemic. I remember air travel before 911. You could carry on bottles of water or juice and you could wear belts with metal and not have to take them off before going through security. Now that is unheard of. So we will adjust to the new normal and carry on. We will look back and speak of it the same way we speak of air travel before 911. The past is another country and they did things differently there.

    Liked by 1 person

    1. Very well said,Anne. History is made of turning points like 9/11 or this one. Whether the virus will stay with us longer or not, it has already touched our lives to a point of no return. There’s no doubt about it. Having said that,people move on. Now we need to find the resilience to continue and at the end of the day, give it some meaning as well hopefully

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s