Întuneric

Dark

Cum de s-a făcut prea târziu așa de repede? Am uitat să respir! M-am pierdut în zile care m-au schimbat. Nu mai sunt același. Momentele poartă noaptea în privire și greutatea ei îmi atârnă la gât ca un talisman mult prea greu.

Aș vrea sub perne să-mi pun povești care să-mi țină de cald. Singur trebuie să înfrunt întunericul și tristețea, capete ale aceluiași trunchi. Nu e frig, e doar absența căldurii. Pe buze mi s-au legat jurăminte de tăcere. Singur, singuratic, pasager al nopții părăsit de toate zilele de mâine.

Tristețea s-a așternut ca un strat de praf care acoperă orice altă emoție. Atinge, cuprinde și fură reflexia luminii. Se bagă în colțuri din care nu mai vrea să iasă și rămâne acolo pentru că nu o pot scoate. Dacă stau cu ea prea mult, se face mare și mă înghite cu totul.

Îmi ia culorile și-mi lasă la schimb palete de gri. Îmi ia liniștea singurătății si o duce departe unde nu mai pot să o ajung. Copacii șoptesc, norii strigă, dar nimeni nu aude. Cărările sunt uitate, acoperite de praf și ele. Ploaia sărată ce-mi vine în cascade pe dinăuntru nu le poate spăla încă.

Întunericul uneori curge. E un lichid vâscos, lipicios și miroase înțepător. Vine în valuri, îneacă și arde. Alteori e aerul care pătrunde peste tot. E purtat în rafale și aduce cu el amintiri ce taie ca cioburile dintr-o viață care s-a spart prea brusc. De cele mai multe ori însă e solid. E un zid care blocheză lumina, un strat de pământ negru care acoperă și strânge. Mă zdrobește și apoi mă macină până mă transform și eu în praf.

Lasă urme grele de pași în sufletul meu, dar înțelege și-mi oferă libertate. Îmi încurajează ochii să se lase grei și îmi promite uitare. Blocheză lumina, zgomotul și orice simțire pe care o mai am. O cortină de catifea plină și adâncă ține totul la distanță. Există totuși un fel de liniște în beznă. Una din aceea care pare că mă șterge și mă face să dispar. Singura dovadă că încă exist este bătaia ritmică din piept și aerul rece pe care încerc să-l inspir.

Stau cu picioarele goale în fața ferestrei și aștept răsăritul. Cerul va erupe în culori și întunericul va fi o liniște pe care o pot vedea.

Doare. Din nou. În același loc. Mai tare.

2 thoughts on “Întuneric

  1. Andra, întunericul este o parte din viața noastră. Oricât de neplăcut ar fi asta. În întuneric omul a învățat să-și ascută simțurile, pentru că în lumină poate păși oricine. Avem nevoie de întuneric pentru a deveni mai buni. În multe privințe.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s