Scrisori

Moartea e finită, infinită și foarte bine definită. Nu discriminează, nu ține cont de ce este drept și ce nu. Nu urmărește tipare și nu îi pasă de omul pe care îl ia sau de cei pe care îi lasă în urma lui.

Moartea nu e o poartă către imortalitate ci o simplă ușă de ieșire din lumea asta. Imortalitatea ne-o câștigăm prin ceea ce lăsăm în ceilalți iar durerea este prețul pe care îl plătim pentru că iubim.

Scrisoare către eroul copilăriei mele:

Îți amintești cum mi-ai spus? “Fă cum vrei tu. Lasă-ți imaginația să zboare!”Asta când aveam vreo 5 ani , când mi-ai arătat că pot să desenez petalele de flori folosind culori diferite. Ce uimire pe mine să descopăr libertatea!

Încă îmi răsună în cap vocea și chitara ta în acorduri ce mi-au devenit cântece de leagăn în copilărie.

M-ai lăsat să fac toate năzbâtiile din lume, cu promisiunea că oricum vor fi iertate. Te-ai ținut de cuvânt de fiecare dată.

Ai știut numele copilului meu înainte ca eu să mă hotărăsc. Nu m-a surprins. Știam că există legături ce nu pot fi explicate.

Cu tine am avut mai târziu primele discuții despre viață și filosofie, și nu ai încetat să mă uimești cu ceea ce știai. Mai ales cu felul în care alegeai să povestești …

Cu tine am putut vorbi despre Boson Higgs și ce înseamnă Dumnezeu. Nu ne-am pus de acord.

Cu tine am ascultat muzică celtică și medievală când eram copil, iar la maturitate am înțeles de ce am continuat să o fac și ca adult – preferințele muzicale sunt scrise în amprenta genetică, iar ADN-ul nu minte.

Cu tine, Unchiule, împart bucățica aceea din mine care petrece timp printre cărți, care scrie sau care citește povești scrise de alții, iar pasiunea mea pentru romanul istoric se explică.

Îți sunt recunoscatoare pentru amintirile pe care mi le-ai lăsat, pentru rolul pe care l-ai avut și încă îl mai ai în viața mea. Mereu mă voi gândi la tine. Mereu vei rămâne cu mine.

Cu drag, Andra.”

Iar ție, Tristețe, o să îți scriu așa:

De câțiva ani încoace am început să te cunosc foarte bine. Prea bine. Vii si pleci cum ai chef, uneori brusc, alteori anunțat, niciodată însă prezența ta nu e binevenită. Nu sunt pregătită pentru tine atunci când apari. Valuri de tristețe, frică, furie, dezamăgire mă cuprind pe rând și toate deodată. Ai venit când mi-ai umplut viitorul de umbre, când mi-ai luat oameni și bucățele din mine. Te-ai ascuns în locuri neștiute și ai săpat pe ascuns. Ai creat goluri imense care m-au înghițit centimetru cu centimetru.

Suferinței mele îi place singurătatea și tăcerea ce vine cu ea. Nici una dintre ele nu are durată determinată. Ai pus pe silent butoanele si vocile din jurul meu. M-ai ținut prizonieră până când am descoperit că le pot da sensuri noi. Toate lucrurile mărunte care îmi furau timpul au ajuns mute. Asta mi-a dat liniște și mi-a adus acceptare.

Tu, Tristețe, mi-ai fost lecție, mi-ai fost cosmar. În întunericul pe care îl cari cu tine am reușit să îmi fac un drum cu două sensuri. Pe unul fug de tine și mă ascund, pe celălalt mă întâlnesc cu mine cel care e testat iar și iar.

Și descopăr că pot să nu suprim ceea ce simt. Oamenii mă vor considera slab sau vor fi dezamăgiți pentru că îmi acord mai mult timp să rămân cu tine, Tristețe. Însă nu pot să “trec peste” mai repede. E trist însuși faptul că suferința asta trebuie să aibă o dată de expirare. Merg pe alei întunecate din mintea mea, să nu mă vadă nimeni. Plâng în baie, cu fața acoperită, în spatele ușilor închise. Fac asta când de fapt tot ce îmi doresc de fiecare dată, este să strig, să urlu, să scot totul pentru a respira mai ușor.

M-ai lăsat să cad si mi-ai spart sufletul în mii de cioburi pe care în timp am învățat să le colorez. Acum mă chinui iar să le pun la loc. Nu vei dispărea. Niciodată nu o faci. Doar mă învăț eu cu tine. Mi-ai făcut picioarele grele din nou, m-ai tras într-o amorțeală de simțuri și emoții și știu că voi sta aici o vreme, inertă dar deplin conștientă.

Pacea mă refuză dar tu mă primești așa cum te primesc și eu, Tristețe!

Andra.

Advertisement