Zaruri

IMG_20200122_201014

În urmă cu mai mulți ani într-un cabinet al unui psiholog, făceam din plastilină niște zaruri pe care le așezam unul peste altul ca un turn. Spuneam atunci că viața mea era gata să se prăbușească în orice clipă, la fel ca și turnul acela. Nu s-a întâmplat. Anii care au trecut au luat zarurile și le-au stabilizat. Mai mult, între timp am început să le folosesc altfel – le arunc și cu ceea ce iese merg înainte. Nu mai fac turnuri, nu mai aștept inevitabilul.

În perioada asta se întâmplă o groază de lucruri în viața mea, în jurul meu. O groază de lucruri de groază. Pare că totul e iarăși într-un echilibru precar, o lipsă totală de control, turnuri în cădere liberă, zaruri aruncate la întamplare. La fiecare telefon mi se strânge inima și mă rog să nu fie o altă veste proastă. Mă trezesc diminețile gândindu-mă la neputință și la tot ce a însemnat și mai înseamnă ea pentru mine. Sper totuși ca indiferent de cum mă simt să am mereu curajul să arunc zarurile, pentru mine, pentru ceilalți.

Noi, oamenii, suntem suma experiențelor trăite cică. Am înțeles însă că nu mă și definesc. Fac alegeri în fiecare zi și ele sunt cele care îmi arată cine sunt. Uneori experiențele se repetă; poate că nu le-am înțeles mesajul la timp. Când se întâmplă asta, mi se amestecă prezentul. Ajung pe drumuri pe care am mai pășit și rămân iar suspendat undeva deasupra, pe survival mode. Nu pot rămâne însă mult timp acolo. E epuizant. Te roade pe dinăuntru și oricât ai plânge, nu iese. Tristețea rămâne și te izolează. Arzi poduri, ridici ziduri.

Am închis uși în ultima vreme. Multe uși. Am pus butoanele pe silent, apoi am stins lumina. Asta mi-a dat timp de reflecție. Am găsit noi identificări, modele de tipare de care habar nu aveam. Am înțeles de ce unele pierderi dor mai mult decât altele și că indiferent de final, eu trebuie să îmi joc runda. Aia care îmi aparține, nu a altora. Trebuie să arunc zarurile din nou. Nimic nu e sigur , dar nimic nu e imposibil. Fac exact ceea ce mă sperie mai tare. Stric eu unele turnuri, alung eu liniștea. Oricum e doar aparentă.

Până când călătoriile în timp vor fi posibile, un lucru e cert – trecutul e în urmă, s-a petrecut deja. Sunt zile în care umbrele lui se întind ca niște mâini uscate și lungi și par să mă ajungă. Există lecții în regrete? Sunt altele în care e soare și razele se răsfrâng până la mine. Atunci fantomele dispar. Mai sunt soluții?

E ușor să aduni citate. E ușor să citești cărți care pretind că îți vor schimba viața. Poți eticheta orice drept “life changing”, o experiență din care vei ieși mai puternic. Pe naiba! Ieși în bucăți. Te târăști către lumină în patru labe, te lupți cu valurile de emoții care te îneacă la fiecare colț de stradă, pentru că asta se întâmplă cu durerea – nu știi când lovește. Și tu trebuie să îi faci față. Trebuie să-ți aduni bucățelele și să te pui la loc pentru că altfel se mai pierd și alții, lucru pe care nu îl poți permite.

Sunt unii care binevoitori încep să îți dea sfaturi. Toată lumea pare să știe ce ar trebui să faci, numai tu nu știi. Îndrăznesc să îți spună și cum ar trebui să te simți. De asta te întorci către tine însuți. E o chestiune de anduranță mai mult emoțională. Arunci zarurile, iei decizii, le păstrezi, le duci la capăt și nu mai ai de ascultat vocile din exterior. Cei care rămân oricum sunt tăcuți și își fac simțită prezența altfel.

În viață nu există “cheats”, trișările acelea mici pe care le folosesc copiii la jocuri pe calculator. Nu ai scurtături și oricât ajutor ai aștepta de la alții, soluția e la tine. Ia-ți zarurile și aruncă-le în fiecare dimineață. Așa vine viitorul, câte o zi pe rând. Iar tu ești singur față în față cu el.

Uneori mergi legat la ochi. Atunci te bazezi pe intuiție, dacă știi să o asculți. Sau pe cei care au rămas lângă tine și când i-ai dat afară. Ei îți aruncă veste de salvare când ți-ai ars și ultima barcă. Cu aceia mergi înainte și realizezi că ai avansat doar când vezi distanța lăsată în urmă.

Zarurile nu vor fi bune până nu vei începe să faci ceva cu ele. Nu ai nevoie de varianta câștigătoare, ai nevoie doar de o variantă care să schimbe ceva. Atât timp cât încă se mai poate, atât timp cât încă nu ești în neputință.

Unul dintre puținele lucruri asupra cărora avem control este intenția noastră. Asta ne dă putere și asupra vieții noastre. Oricât de incredibil ar părea, poți atinge viețile celorlalți. Poți alege să îi alini în loc să îi rănești, să îi susții în loc să îi critici, să le aduci bucurie printr-un mulțumesc spus la timp sau un zâmbet într-un moment dificil, poți alege să salvezi sau poți alege să ignori. Poți alege să iubești sau poți alege să urăști.

Așază-te. Închide calculatorul, închide telefonul. Invită-ți gândurile și aruncă zarurile iar și iar. De câte ori le-ai aruncat? Câte runde ți-au mai rămas? Viața oamenilor e relativ scurtă. Se termină printr-un telefon primit uneori.

2 thoughts on “Zaruri

  1. Mi-am amintit de două lucruri citindu-te! De anii când am urât telefonul, ca şi cum el era de vină pentru veştile proaste. Şi azi, după ani, țin telefonul pe “silence”! Prefer mesajele, apoi sun eu!
    Al doilea: sfaturile necerute, nedorite…Cum poți înțelege pe cineva cum se simte dacă tu nu ai trecut prin ceea ce a trecut el și nici așa! Suferința ta e a ta! Și e unică!

    Liked by 1 person

    1. Suferinta a atras mereu atentia celorlalti, fie din curiozitate fie din dorinta de ajuta. Nu ii judec pe cei care se simt obligati sa spuna, sa faca ceva, dar am dreptul sa ii refuz. Avem moduri diferite si intr-adevar unice de a procesa evenimentele din viata noastra.

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s