Despre bunicii care rămân cu tine

images

Bunicii se împart în mai multe categorii.

Sunt aceia pe care nu ai avut șansa să îi cunoști și rămân doar niște personaje din poveștile pe care ți le spun ceilalți.

Mai sunt aceia pe care deși îi întâlnești, îi vizitezi din obligație, pentru că par a trăi într-o dimensiune paralelă; nu știu nimic despre tine și nici tu prea multe despre ei. Atunci când te vizitează par a fi mai mult musafiri decât familie. Te iubesc, dar de la distanța, rece și parcă impersonal.

Și apoi mai sunt bunicii pe care i-am avut eu, cei care te cresc și care rămân cu tine chiar și atunci când timpul ți-i revendică. Ei îți fac din copilărie un șir nesfârșit de amintiri vesele și colorate.

Sunt acei bunici care numindu-și nepoții botul lor de aur, fac din ei centrul universului și aproape că îți dorești să nu mai crești niciodată pentru ca nimic să nu se schimbe.

E bunicul, cel care te duce afară la sanie și nu se plictisește să stea cu tine pe derdeluș până se întunecă, iar apoi când află că nu ți-ai făcut tema la matematică, te ajută să scrii numerele până la 1000, deși asta durează mult dincolo de miezul nopții. E cel care adună toamna frunzele în mormane doar ca tu să le împrăștii cu bucurie din nou. Îți spune povești cu “lupani”, oițe și căprițe înainte de culcare iar când te mărești, te duce în aventură către satul lui natal, prin pădure, peste dealuri și poieni, arătându-ți urme de cerbi sau mistreți cu pui. E cel care face din luptele de pe front un film cu eroi în care bunicul tău și camarazii lui adună cicatrici cu care tu să te mândrești. E cel care îți spune că deși dragostea și ura au aceeasi voce, ele dau sens vieții iar dacă încui coșmarurile, îți rămâne pacea.

E bunica,cea care de multe ori își petrece timpul liber cu tine la biblioteca orașului pentru că așa a învățat să vorbească românește, citind. Și o face într-un ritm extraordinar – o carte la două zile, apoi ți-o povestește în așa fel încât te face curios și te apuci și tu de citit. Ascultă muzică frantuzească, îți povestește de istorie de parcă ar fi trăit-o și nu doar că recunoaște ariile de operă, dar mai are și o poveste pe lângă. E google-ul tău când internetul nu există. E cea care îți arată că în solitudine găsești liniște, starea interioară pe care dacă o cultivi ajungi să fii împăcat tu cu tine. Îți spune că a afla cine ești și apoi a fi tu însuți e ceea ce îți datorezi iar a face lucrurile în felul tău e o calitate ce îți poate deschide zările. E cea care te învață eleganța cu o naturalețe pe care nu o vezi în altă parte și nu ai cum să o ignori. E cea care prin simpla prezență luminează o cameră.

Sunt bunicii care își doresc să vorbești limbi străine și îți plătesc ore de meditații iar tu, copil fiind, ești bucuros doar pentru ciocolata care însoțește cafeaua profesoarei la fiecare ședință. Îți leaga codițe în fiecare dimineață și dacă nu-s perfecte o iau de la capăt cu o răbdare aproape nefirească. Sunt aceia pe care îi suni de câteva ori pe săptămână iar ei se luminează la față de fiecare dată și nu se plictisesc să te asculte. Aprind lumânări cât ești pe drum și așteaptă să îi suni și să le spui că ai ajuns cu bine, oricât de târziu ar însemna asta. Nu obosesc niciodată.

Ei te învață că viața e făcută din timp și alegeri. Că nu e ușor să lasi în urmă locurile natale și să trăiești departe de ai tăi, dar că orice s-ar întâmpla, atâta timp cât inima ți-e deschisă, rănile se transformă în cicatrici și tu devii învingător. Ei îți povestesc de familie și legături pe care distanțele nu le întrerup, de valori și principii pe care le preiei și le dai mai departe pentru că ele fac oamenii mai buni.

Pentru bunicii de felul ăsta rămâi nepot deși devii părinte la rândul tău. Își iubesc strănepoții la fel de mult și le povestesc toate năzbâtiile de care tu ai uitat iar ei s-au amuzat în urmă cu foarte mulți ani. Iar pentru nepoți, ei devin mentori, confidenți și formează liante ce durează dincolo de timp. Astfel de bunici te fac un om mai bun. Îți dau bucățele din sufletul lor și sădesc în tine semințe pe care le transmiți la rândul tău generațiilor următoare.

Ne formăm idei despre ei cât suntem copii dar de fapt ajungem să îi cunoaștem de abia când noi înșine devenim adulți. Când auzi pe alții povestind că era o femeie dichisită, elegantă, discretă și aparte, că la ea totul era punct și virgulă, îți dai seama că idolul tău, persoana care ți-a fost ca o umbră protectoare toată viața, rămâne la fel în amintirea tuturor.

Atunci ești trist și bucuros în același timp. Devii recunoscător că le aparții și că îți aparțin.

Iar când eternitatea li se așterne pe chip tot ce îți rămâne e un gol interior, înghețat si ca de plumb. Amestec de umbră și lumină, durerea ți se face refren. Îți vine în minte și îți plânge ochii din când în când,mai des decât ai fi crezut, dar se sparge în cântece de leagăn ce te alină în altă limbă, amintiri dintr-o viață pe care nu o mai ai.

Și ai vrea să mergi să te exilezi în tristețe o vreme, căci doar ea te mai primește acum.

5 thoughts on “Despre bunicii care rămân cu tine

Leave a Reply to giani Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s