2018

dav

A fost anul care mi-a aratat ca viata e o cursa lunga, de anduranta si nu una de viteza. A fost un an ca o experienta sinestezica. Amestec de simturi, culoare, trairi si emotii. A fost albastru-indigo.

A avut gust de cafea la rasarit, de inghetata cu sare si caramel, de placinta cu mere si scortisoara si mai ales de rahat turcesc, galben, pus grijuliu pe farfurie si insotit de ceai.

A mirosit a balsam in imbratisari cu palmele deschise, a flori de camp pe dealuri, a betisoare aromate, a ceai de menta si a iarna.

A sunat a muzica celtica la harpa,a trupe finlandeze si a multa tacere. A avut voce a incurajari si rasete, a oftari mai multe, dar suspine mai putine.

S-a simtit ca un roller-coaster in care haosul a inceput sa se ordoneze si sa se aseze. A urcat, a coborat, uneori ca vantul, alteori ca melcul. A fost rece ca ploaia si cald ca Vama. S-a legat la ochi si si-a dat voie sa simta fara a rationa prea mult.

S-a vazut ca cerul diminetilor in care soarele rasare mereu, indiferent de cat de neagra e noaptea. A fost ca iarna in nemiscare si ca lumina in intuneric. A fost colorat asemeni caietului in care scriu in creion si cartilor de pe noptiera.A aratat ca zambetele cu ochii si rujul pentru curaj.

A alergat sa bata Toaca pe Ceahlau, s-a colorat si a predat stafete. A urcat pe munte mai mult si mai cu intentie, uneori in viteza, alteori cu rabdare, dar mereu cu bucurie.

A fost un an in care am facut mai multe decat credeam ca pot. A fost anul cu raspunsuri la intrebari, cu decizii si hotarari la ezitarile si amanarile ultimilor. M-a facut sa inteleg cuvantul indeajuns cu sensul pe care trebuia sa il aiba si m-a invatat renuntarea. Mi-a ales prietenii si mi-a adus oameni de care nici nu stiam ca am nevoie.

Mi-a spus lucruri care au dezamagit dar a pus in loc altele care m-au inspirat. Apoi a dat inspiratia mai departe.

M-a invatat ca e ok sa nu iti dai mereu cu pararea,ca nu e necesar sa te explici.Nu datorezi nimanui nimic si tacerea aduce liniste.

Mi-a dat voie sa nu mai am nevoie – de opinia celorlalti, de aprobari si confirmari , de judecati, de critici si mustrari. Nu mai am nevoie de asteptarile altora, de schimbari de decizii la interventii din exterior. Nu mai am nevoie de scuze, de reprosuri, de motive si justificari. Nu mai am nevoie de conditionari si constrangeri. Am inteles ca adevarul unora e cel pe care ei aleg sa-l creada, oricat de rasucit ar fi, ca oamenii se merita unii pe ceilalti iar ca cei care imi vorbesc de iertare sunt exact cei care au cea mai multa nevoie de ea. Iar in intunericul pe care mi-l ofera, eu pot gasi mereu un licar de lumina.

Credeam ca ma definesc prin ceea ce fac, insa acum stiu ca nu e asa: ma definesc prin ceea ce sunt. 2018 a fost cu verbul “a face“, 2019 va fi cu verbul “a fi“.

Si am sa fiu asa cum am descoperit ca sunt, mai bun decat am fost; am sa fiu eu insumi pentru ca nu sunt ceilalti; eu imi apartin.

Advertisements

2 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s