La multi ani,Tata!

single-father

Povestile nu incep intotdeauna de acolo de unde te-ai astepta. Uneori trebuie sa te intorci intr-un punct pentru a o lua de la capat.

Acum cateva zile fost ziua tatalui meu. L-am sunat dimineata devreme si mi-am dat seama ca ma bucura nespus sa ii aud vocea. Mi-a devenit familiara. Sunt doar doi ani de cand il sun, cu toate ca m-am gandit la el mereu si mai ales in aprilie.

“Tata” e un cuvant relativ nou in vocabularul meu. Nu l-am folosit cam vreo30 de ani. Dupa ce a trebuit sa plece, nu am mai spus decat “mama”. O loialitate prost inteleasa. Am luat suferinta ei si mi-am insusit-o. Am facut-o a mea, am hranit-o, am crescut-o frumos, asa cum, in lipsa unora mai mari, se cresc suferintele alea mici, de le faci mari pentru ca mai apoi sa te ocupe cu totul pe interior. Cu toate astea, nu le vezi decat daca esti foarte atent. Apar uneori ca o umbra deasupra ochilor sau le poti auzi suspinand; in rest sunt tacute si tinute la adapost ca nu cumva sa te dea de gol.

De fapt, mie nu mi-a creat nicio suferinta tatal meu. Eu doar am coalizat si mi-am dezvoltat niste mecanisme de aparare ca sa fac cumva sa-i umplu locul. Am negat ca nu am nevoie, ca nu are ce sa imi ofere, dar niciodata nu m-am intrebat daca nu cumva are el nevoie de mine sau am eu ceva sa ii ofer. Pana acum doi ani, cand vorbind despre el, m-am trezit ca pe gura mi-au iesit vorbele altora spuse in urma cu 3 decenii, vorbe pe care nici aceia care le-au rostit atunci, nu le mai cred acum. Toti au depasit suferintele, doar eu am ramas in acelasi loc, sa le mai hranesc din cand in cand. Dupa izolare, durere si confuzie, incet incet am devenit puternic si curajos. Asta pe de o parte. Pe de alta, la pachet au venit si niste demoni mici carora le-am facut loc undeva adanc – nesiguranta, frici si cateva frustrari. Le-am asezat pe toate in spatele unui scut mare si negru, plin de tepi, asa cum au iesit durerile mele modelate la un moment dat.

Toate lucrurile se strica si toate se repara-cu timpul, cu gandul si mai ales cu intentia. Am inteles in sfarsit ca iubirea trebuie sa fie intentionata si mai ales neconditionata. Asa a disparut si golul din interior iar scutul, desi mai e acolo partial, nu mai are tepi.

Am reusit sa fac alegeri. Acelea pe care le lasasem deoparte si le ignorasem. Refuzasem sa le fac ani de-a randul iar ele s-au strecurat inauntru si m-au ros precum rod cariile in lemn. Alegerile astea nefacute nu le vezi decat atunci cand fie e prea tarziu, fie privesti sau asculti foarte atent. Eu am avut noroc: am ascultat si mi-am dat seama ca “tata” nu a fost in vocabularul meu pentru ca eu am ales sa nu fie. Eu am fost cel care am construit ziduri menite sa ma protejeze de alte suferinte si care in realitate ma tineau pe mine deoparte si in suferinta. Alegerile cer maturitate si curaj pentru ca uneori te duc acolo unde familiarul inceteaza, iar oamenii se tem de necunoscut. Prefera sa ramana pe loc indiferent cat de greu e pentru ca asta le este cunoscut…

Nu regret cei 30 de ani – nu pot da timpul inapoi. Sunt, in schimb, nespus de multumit ca am reusit sa ma intregesc cu jumatatea lipsa inainte ca timpul sa nu mi-o mai permita. Iar sentimentele resimtite acum sunt aceleasi de la inceputul povestii. Nu au disparut niciodata. Acum pot spune dimineata devreme “La multi ani, Tata!”

One thought on “La multi ani,Tata!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s