Curcubeul are gust sau despre sinestezie

2018-04-03 10.57.18

“Cum?Tu nu vezi asta?Literele tale nu au culori?Numerele tale nu se insira in nuante diverse? Triunghiul sau patratul nu sunt mereu pictate la fel?Nu simti asa un gust de afine cand vezi cerul?”

Cam asa a sunat mirarea fii-mi acum cativa ani cand ne-am dat seama ca nu impartasim aceleasi perceptii asupra lumii. Ea e sinestezica, eu nu.

Atunci nici nu stiam sigur cate forme de sinestezie exista. Stiam doar ca, dincolo de procedeul simbolist din literatura, sinestezia e o abilitate de a percepe un simt prin intermediul altuia, un melanj senzorial in care asocierile de simturi sunt cel putin surprinzatoare. Muzica e colorata sau are gust, tactilul trezeste emotii, mirosul are temperaturi anume si lista poate continua. Unii o numesc conditie neurologica, altii ceva bizar iar cei mai categorici chiar “o boala” rara ce afecteaza cam 5% din populatia lumii. Ganditi-va cum ar fi sa auzi sau sa spui numele cuiva si sa simti gust de banane, sau sa vezi cerul albastru si sa iti miroase a trandafiri?

Tot auzim vorbindu-se de felul diferit in care lumea se vede prin ochi de copil. Se banuieste ca toti copiii prezinta o forma sau alta de sinestezie in primii ani de viata, abilitate care ii ajuta in perceperea abstractului.Pe masura ce cresc insa, capacitatea de a percepe lumea asa se diminueaza pana la disparitia ei completa. Cei care raman sinestezici, nici nu-si dau seama ca sunt diferiti. Cum sa banuiesti ca simturile celorlalti sunt altfel daca tu de mic ai trait mereu senzatii complexe in care cuvintele au miros sau sunetele culoare, de exemplu?

Fii-mea vede in culori altfel decat le vad eu. In mintea ei toti suntem colorati:eu sunt galbena, tatal ei e albastru iar fratele e verde. Ea insasi e albastra si rosie, la fel ca si pisica pe care toata lumea o vede neagra, mai putin ea. In mintea ei,pisica Jinx e bicolora, rosu si albastra, ca ea.

Formele geometrice au mereu aceleasi culori,- cercul e rosu, triunghiul verde , patratul albastru iar rombul e mov- si imi spune ca e multumita ca la scoala scrie in creion la matematica, pentru ca altfel ar fi greu de pus toate cap la cap.

Cifrele ei cauta sa lege prietenii, cu exceptia lui 1 si 0, niste singuratici eterni. 2 vrea sa se apropie de 3 care e cu ochii dupa 4. 5 il cauta pe 7 care vrea sa fie langa 9 si tot asa. Numerele au nuante si sunt insirate spatial intr-o anume desfasurare. Nimic nu e lasat la voia intamplarii. Materiile studiate la scoala sunt si ele pe aici: romana si latina sunt galbene, engleza se duce spre verde, acolo unde e si fizica; biologia e alba iar matematica desi e albastra, lasa geometria sa fie tot verde. Germana e o combinatie de albastru cu ceva.

Zilele saptamanii sunt colorate iar pentru unii au si arome anume. Miercuri miroase a portocale iar weekendul e plin de luminozitatea galbenului. Luni desi e albastru, marti e incolor. Ele sunt mai departe. Miercuri devine din nou albastru si joi e un “rosu ciudat”. Vineri e foarte verde . O fi mereu sfarsit de saptamana daca sambata si duminica sunt cele mai apropiate?

Din fericire ea nu simte gust de bulion sau altele atunci cand se gandeste la vreun lucru anume, asa cum am auzit ca li se intampla unora. Pentru ea nu e o povara ci o bucurie. A venit la pachet cu tehnici mnemonice si creativitate sporita. Si-a dat seama ca nu trebuie sa fie ca ceilalti pentru a fi parte din grupul ei de prieteni si a invatat sa fie ea insasi de fiecare data.

Eu una ma bucur ca petrec suficient timp cu ea si povestim indeajuns de mult ca sa aflu lucrurile astea minunate despre lumea mintii ei. Curcubeul ei are gust si nu as fi aflat asta despre ea daca nu ar fi fost nenumaratele ceaiuri si ciocolate calde de sambata seara in oras ca fetele. Traditia asta a noastra de ani de zile, a dat roade in modul cel mai neasteptat si placut. Mi-am cunoscut copilul, a inceput sa se cunoasca si ea insasi, ne-a apropriat si creat legaturile acela care sunt sigura ca vor dainui peste ani si chiar generatii.

De cele mai multe ori ne ducem vietile in viteza si dam atat de putina anumitor lucruri din viata noastra,cum sunt povestile copiilor. Prioritizam la intamplare si niciodata asa cum ar trebui. Copiii au atatea sa ne impartaseasca daca suntem dispusi sa avem rabdarea necesara de a-i asculta. Tot ce trebuie sa facem e sa fim prezenti acolo si atunci cand ei sunt dispusi sa se deschida. Asta inseamna pentru mine timp petrecut cu ai mei, legaturi ce tin o viata, amintiri si dragoste neconditionata.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s