Hasmas – un altfel de urcus

Despre Hasmas nu stiam mai nimic.Cu atat mai putin despre Piatra Singuratica.Ma uitasem eu pe o harta cand mi-au povestit altii ce frumos si verde si minunat este ,dar fotografiile si povestile nu pot inlocui experienta personala. Asa ca atunci cand cei din Iacomi s-au pornit intr-acolo, m-am alaturat lor imediat. Cum sa ratez si de data asta,nu?

Am descoperit un munte pe care il subestimasem. Nu ma asteptam sa fie un traseu prea dificil din ce auzisem si citisem, dar l-am facut eu sa fie.M-a lasat fara suflare de vreo doua ori din cauza vitezei cu care am ales sa urc. Cararea prin padure dupa ce am parasit drumul forestier este orientata doar in sus si tine cam o ora si jumatate pana la cabana. Dar nu m-am dat batuta. Dimpotriva, am incercat sa tin ritmul cu Petrica, cel caruia, asa cum mi-a spus,ii place sa mearga mereu la cativa metri in fata celorlalti intr-un ritm destul de sustinut.Culmea!Am reusit sa tin pasul, sau mai bine zis pasii,ca tare multi au fost fara nicio oprire uneori, si mi-am pus pe silentios gandurile care imi  strigau din cand in cand “Opreste-te!Ai innebunit?!” Am citit undeva ca atunci cand mintea iti spune ca nu mai poti si ar trebui sa renunti, de fapt ai consumat doar 40% din resursele pe care le ai.E drept, asta a zis-o cineva antrenat si plin de forte, care stia despre ce vorbeste cu siguranta. Putin conteaza. Eu mi-am insusit afirmatia si am descoperit ca e ceva adevar pe acolo.Poate nu mai aveam chiar atata energie cat estimase el dar nici nu dadusem tot ce puteam. Asa ca m-am tinut voiniceste si incet incet i-am depasit si pe altii rasfirati pe traseu, care incepusera urcusul ceva mai devreme decat noi. A fost pace si nemiscare, asa cum ii sta bine unei carari de munte printr-o padure de molid. Chiar daca am urcat repede am avut timp sa ascult linistea si sa ma bucur de luminisurile din care se putea zari cate un varf colturos si abrupt care ma trimitea cu gandul la privelisti mult mai semete si amenintatoare ca de exemplu cele din Piatra Craiului. Ambele au cate un asa numit Varf Ascutit. Oare pe acolo sa fie traseul nostru?

1

Hasmasul asta a fost cu siguranta o surpriza. Dupa mult doritul popas pe care l-am facut la un izvor, si dupa o regrupare rapida,am pornit din nou. Am ajuns repede la cabana.De acolo am facut cunostinta cu Piatra Singuratica.Pai nu degeaba i se spune asa. E solitara, mandra si parca iesita din pamant tocmai pentru a provoca.

2

Bineinteles ca a provocat. Cum sa stea ai nostri cuminti si sa nu urce stanca asta. Dupa o realimentare cu energie in forma de ciocolata, fructe uscate si ceai, bineinteles ca ne-am pornit. Oare nu ar fi mai bine sa zic “Pas” si sa stau cuminte sa beau ceai? Cum sa fac asta?Doar mai am ceva procente din ce imi spune mintea. Da, dar are o cruce in varf, inseamna ca e inalta tare si periculoasa.  Corect….Si? Nici nu mai e nevoie sa spun ca i-am urmat. Dupa un urcus destul de abrupt pana la baza stancii, a aparut primul perete….si sufa. Nice to meet you! Mama ce drept in sus este! Oare ala o fi varful? Sa ma cocot tinandu-ma de cablu. Serios? Unde esti,Florine,cu rucsacul tau magic, plin de corzi si asigurari?

A venit frica.”Hello fear,my old friend. Stiu ca nu esti adevarata, ca locuiesti doar in capul meu dar tare bine te mai cunosc.Hai sa te bati un pic cu mintea mea pe care deja am convins-o ca mai poate. Acum vii tu sa-mi spui ca Piatra Singuratica nu-i de mine? Posibil, dar pe de alta parte nu sunt singura de data asta,draga mea. Am aici o armata de incurajari si indicatii care imi pot ghida pasii.Hai sa ne batem,zic!”

“Nu cuceresti nicicand muntele.Nu te poti cuceri decat pe tine insuti”.  James Whittaker

Frica iti ucide mintea daca refuzi sa o infrunti. Iti ia si ceea ce nu-i dai. Initial am zis ca nu urc. Mi-am luat frica in brate si am inghetat impreuna. Apoi, dupa ce suporterii mei au trecut unul cate unul pe langa mine ,a venit primavara si m-am dezghetat. Frica mi s-a dizolvat  si in loc sa ma blocheze m-a facut una cu sufa din stanga mea. Am urcat repede ca si cum sa nu am timp sa ma razgandesc. De abia la coborare am realizat ca unele portiuni destul de dificile nici nu le vazusem in drumul catre varf. Ajunsa sus mi-am dat seama ca a meritat fiecare pas. Privelistea de acolo te invata umilinta. Orice problema credeam ca am, a disparut.Si cum sa te mai gandesti la altceva atunci cand in fata ta, in zare poti vedea Ciucasul,Bucegii si Piatra Craiului iar undeva in vale Cabana Piatra Singuratica.

3

Pentru mine urcusul asta a fost o victorie asupra fricilor, o lectie de incredere si o mobilizare a mintii. Am urcat Piatra Singuratica cu mintea.”Tot ceea ce vrei e dincolo de frica”. Adevarat. “Nu pot” transformat in “vreau”. Lucruri nebanuite se intampla atunci cand nu renunti chiar daca iti doresti sa te opresti. “Universul iubeste inimile incapatanate.”De acolo restul e poveste.

4

A noastra insa a mai continuat putin. S-a renuntat la Varful Hasmas din cauza ca deja se facuse prea tarziu, dar pe drumul inapoi am facut cu totii o noua alegere, una cel putin la fel de surprinzatoare pentru mine. Am ales lucrurile marunte, bucuriile simple. Nu a fost nimic care sa ne oblige sa ne purtam potrivit varstei pe care o avem. Asa ca la coborare, drumul forestier (cel putin asta cred ca e pe timp de vara,ca era prea ingust ca sa fie partie J), pe care il vazusem ca ne-a facut cu ochiul si la urcare, ne-a adus aminte de ceea ce faceam iarna pe cand eram copii si lucrurile erau mult mai simple. Nici nu mai stiu daca a spus cineva ceva sau pur si simplu s-au pus cu totii pe fund cu picioarele inainte,pe derdelusul din fata noastra. Oare sa ma dau si eu la vale asa? Oare nu ies de pe poteca si iau vreun copac inainte? Daca n-o sa ma pot opri la timp? Oare nu e nepotrivit cu varsta – garantie a maturitatii de care incerc sa dau dovada? Da,sigur. Bine spus “incerc”. Ca nu am reusit sa raman serioasa. Dimpotriva am ales bucuria si mi-am dat seama din nou ca de mine depinde sa fiu pozitiva si cu gura pana la urechi. Asa ca mi-am luat rucsacul in brate, nu de alta dar deja vroiam sa nu ma franeze prea mult, si da-i la vale. Nu am mai ras asa de mult timp. Mi-am adus aminte de lucruri mici, de lucruri mari, de emotii pe care nu le-am mai trait de ceva vreme. Raftingul nostru pe poteca- asa cum l-a numit cineva-a fost o alta mica victorie. Fericirea e o alegere, o carare acoperita de zapada pe care o urci in patru labe si o cobori in fund.

5

Asta a fost Piatra Singuratica pentru mine:o surpriza ,o serie de mici victorii si o dovada ca viata este de fapt ceea ce alegem noi sa fie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s